5:8 Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.
Îşi arată. [,,recomandă”, KJV; ,,învederează”, Nitz]. Gr. Sunistemi, care poate fi redată şi ,,statorniceşte”, ,,dovedeşte” (vezi cap. 3,5). De unde pasajul poate fi redat: ,,Dumnezeu ne dă probe de iubirea Sa pentru noi”. Cuvântul grecesc poartă de asemenea înţelesul de ,,a recomanda” (vezi Rom. 10,1; 2 Cor. 4,2). De unde ,,recomandă” din KJV ar putea să fie corespunzător aici ca referindu-se la ambele sensuri posibile şi amândouă pot fi implicate în contextul acesta. Moartea lui Hristos pentru păcătoşi nu numai că dovedeşte că iubirea lui Dumnezeu este un fapt real dar, de asemenea, ne înfăţişează această iubire în toată mărimea şi desăvârşirea ei.
Forma cuvântului în greceşte arată că Dumnezeu continuă să dovedească şi să recomande iubirea Sa pentru noi. Jertfa lui Hristos rămâne ca cea mai mare demonstraţie a iubirii Sale. Isus a murit o dată pentru toţi, dar în rezultatele dăinuitoare ale morţii sale avem dovezi pururi prezente de iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.
Dragostea Sa. Literal, ,,propria Sa iubire”. Iubirea lui Dumnezeu Tatăl a fost desfăşurată în moartea lui Hristos. Faptul acesta vital trebuie recunoscut pentru o înţelegere corectă a ispăşirii (vezi cap. 3,25). Hristos nu a murit pentru a domoli pe Tatăl Său sau pentru a-L determina să ne iubească. Tocmai iubirea dumnezeiască a conceput planul ispăşirii şi mântuirii la început şi Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt au conlucrat în perfectă armonie pentru a-l pune în practică (vezi Ioan 31,6; 10,30; 14,16.26; 15,26; 17,11.22.23; Rom. 3,24; 8,32; Efes. 2,4-7; 2 Tes. 2,11; 1 Ioan 4,10).
Unii găsesc că e dificil de a împăca această concepţie a iubirii veşnice a lui Dumnezeu cu deseori menţionata mânie a lui Dumnezeu. Dar mânia lui Dumnezeu este adversitatea lui Dumnezeu faţă de păcat, având ca rezultat ultim completa eradicare a păcatului din univers. Atâta vreme cât oamenii aleg să rămână sub dominaţia păcatului, ei sunt inevitabil cuprinşi în mânia lui Dumnezeu (vezi Rom. 1,18). Propria Sa iubire pentru păcătoşi a determinat pe Dumnezeu să dea pe Fiul Său să moară, şi El S-a dat pe Sine în jertfa aceea ispăşitoare (2 Cor. 5,19).
Încă păcătoşi. Nu era nimic în om care să merite iubirea lui Dumnezeu. ,,Omul bun” ipotetic din vers. 7 era binevoitor şi amabil şi inspira afecţiune. Dar iubirea pe care Dumnezeu a exercitat-o faţă de noi nu a fost un răspuns la vreo iubire pe care noi am fi avut-o pentru El, căci eram vrăjmaşii Lui. ,,Şi iubirea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi” (1 Ioan 4,10).
Pentru. Gr. huper. Care poate fi luat ca însemnând ,,în folosul”, sau ,,în locul”. Pavel nu spune numai că Hristos a murit ,,în locul nostru” ca ,,jertfă de ispăşire” (cap. 3,25), ,,ca un prinos şi ca o jertfă” pentru noi (Ef. 5,2) şi ,,ca preţ de răscumpărare pentru toţi” (1 Tim. 2,6). Dacă moartea lui Hristos ar fi fost fără bunăvoinţa Sa, ar fi fost de ajuns să se spună că El a murit ,,în locul nostru”. Dar Pavel spune şi că Hristos a murit ,,pentru noi”, ,,în favoarea noastră”. În calitate de Apărător, Prieten şi Frate al nostru, El în mod deliberat şi voit Şi-a dat propria Sa viaţă în favoarea noastră, pentru că ne-a iubit (Ef. 5,2). Prin jertfa aceasta, El a devenit Reprezentantul nostru, deoarece ,,dacă Unul a murit pentru toţi, toţi deci au murit” (2 Cor. 5,14). Astfel este corect de a zice că Hristos a murit ,,în locul nostru” şi ,,în favoarea noastră” şi simplul cuvânt ,,pentru” pare să fie o alegere corespunzătoare pentru a cuprinde amândouă ideile.