5:6 Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi.
Căci pe când. Pavel caută să dea noi dovezi că nădejdea creştină, întemeiată pe iubirea lui Dumnezeu, nu poate să dea greş. El descrie mărimea predominantă a acelei iubiri aşa cum e descoperită de faptul că Hristos a murit pentru noi pe când noi încă eram în stare noastră deznădăjduită şi netemătoare de Dumnezeu.
Fără putere. Sau ,,slabi”, ,,neajutoraţi”. Vorbeşte despre starea neajutorată explicată în capitolele anterioare. În versiunea greacă cuvântul folosit aici este adesea aplicat la cei care sunt bolnavi şi slabi din punct de vedere firesc (vezi Mat. 25,39; Luca 10,9; fapte 5,15). În Fapte 4,9 e tradus ,,neputincios”, o descriere necorespunzătoare a stării păcătosului înainte de primirea din partea lui a harului mântuitor şi a puterii lui Dumnezeu. Referirea lui Pavel la starea de neputinţă şi neajutorare a păcătosului nerenăscut stă în contrast cu tabloul făcut de el al credinciosului îndreptăţit, care se bucură acum când devine tot mai tare în nădejde, în răbdare, în caracter şi în siguranţa iubirii lui Dumnezeu.
La vremea cuvenită. [,,la timpul cuvenit”, KJV]. Sau ,,la timpul cuvenit”, ,,la timpul corespunzător”. Aceasta este esenţial aceeaşi cu ,,plinirea vremii” (Gal. 4,4, cf. Marcu 1,15). Timp de mii de ani experimentul de a obţine neprihănirea prin fapte a fost îngăduită să se desfăşoare. Dar cei mai zeloşi legalişti dintre iudei şi cei mai iluminaţi intelectuali dintre greci şi romani dăduseră greş în a intui un plan care să poată vindeca bolile omenirii şi să salveze pe om de la păcat şi de la moarte. Dimpotrivă, păcatul şi degradarea aduseseră pe oameni la treapta cea mai de jos când Isus a venit pe pământul acesta. În unele cazuri, bărbaţi şi femei se predaseră cu totul lui Satana, şi însăşi amprenta demonilor era aşezată pe chipurile lor. În felul acesta, era clar demonstrat universului că separată de Dumnezeu, omenirea nu putea să fie refăcută. Dacă nu se acordă un oarecare element nou de viaţă şi putere de către Creatorul, nu era nădejde ca omul să fie mântuit. (Is. 36,37). Tocmai în momentul acesta hotărâtor, Isus a venit să moară pentru cei neevlavioşi.
Acesta era de asemenea timpul cuvenit prin aceea că era timpul prezis de proorocul Daniel ca Mesia să moară (Dan. 9,24-27; cf Ioan 13,1; 17,1).
Mai era timpul cuvenit prin aceea că stările din lume pregătiseră inimile multor oameni pentru a primi bucuria veştii celei bune a Evangheliei. Pretutindeni în lume erau bărbaţi şi femei care se săturaseră de ritualul nesfârşit şi gol de conţinut al religiei legaliste şi doreau după eliberare de păcat şi de puterea lui. Mai mult, în providenţa lui Dumnezeu, lumea era atunci unită sub o singură cârmuire, o singură limbă era larg vorbită, şi poporul iudeu fusese împrăştiat printre neamuri, făcând astfel cu putinţă rapida răspândire a veştilor mântuirii.
Astfel Hristos a venit şi a murit atunci când lumea avea cea mai mare nevoie de El, la timpul prezis şi la timpul când sacrificiul Lui putea cel mai bine să-şi împlinească scopul, descoperind neprihănirea şi iubirea lui Dumnezeu pentru salvarea omului decăzut. Vezi Gal. 9,4).
Pentru cei nelegiuiţi. Literal ,,pentru oameni nelegiuiţi”. Pentru sensul cuvântului ,,nelegiuit” vezi cap. 4,5. Pavel nu sugerează că Hristos a murit ,,pentru cei nelegiuiţi” ca o categorie deosebită de cei ,,evlavioşi”, ci pentru toţi ca fiind nelegiuiţi. Lucrul acesta este arătat prin neîntrebuinţarea articolului în versiunea greacă, Hristos a murit pentru noi oamenii nelegiuiţi. Dacă pretindem că nu facem parte dintre cei nelegiuiţi, ne excludem de la beneficiile ispăşirii lui Hristos, aşa cum au făcut iudeii (vezi Luca 5,31; 1 Ioan 1,10).