5:3 Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,
Ba mai mult. [,,Nu numai aşa”; KJV]. Pavel explică acum cum planul lui Dumnezeu de neprihănire prin credinţă aduce pace şi bucurie nu numai în timpuri de prosperitate, dar şi în timpuri de strâmtorare şi de necaz. Nădejdea slavei viitoare şi suportarea necazului de acum merg mână în mână. Isus a notat lucrul acesta când a zis: ,,V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33).
Ne bucurăm. [,,Ne slăvim”, KJV]. Gr. kauchaomai, care e tradus ,,bucurăm” în vers. 2 (vezi comentariul acolo). Expresia poate fi tradusă ,,să stăruim în a ne bucura”.
În necazurile noastre. [,,în necazuri”, KJV]. Literal, ,,în necazurile”, de unde traducerea posibilă ,, în necazurile noastre”. Gr. thhpsis înseamnă ,,apăsare”, ,,zdrobire”, ,,oprimare” şi e felurit tradus ca ,,tulburare”, ,,suferinţă”. Primii creştini au fost chemaţi să sufere diferite feluri de persecuţii şi suferinţe. Apostolul nu le putea făgădui credincioşilor vreo scutire de întristare. În schimb, el explica cum credinţa creştină putea folosi necazurile pentru desăvârşirea caracterului.
Pavel informa pe creştinii din Listra ,,că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Fapte 14,22). Apostolii se bucurau ,,că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi” (Fapte 5,41). Petru scria că creştini nu trebuie să se mire ,,de încercarea de foc”, dimpotrivă să se ,,bucure” (1 Petru 4,12.13). Isus Însuşi zicea: ,,Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii” (Mat. 5,10; cf. Rom. 8,17.18.35; 2 Tim. 2,12). Totuşi creştinii nu trebuie să devină fanatici şi să se laude cu suferinţa numai de dragul ei. Ei ar trebui să se bucure în suferinţe pentru că socotesc o cinste de a suferi pentru Hristos, deoarece îşi dau seama că e o ocazie de a mărturisi cu privire la puterea Lui de a-i susţine şi a-i elibera, şi pentru ei ştiu că suferinţa când e îndurată aşa cum trebuie, (vezi Evrei 12,11) e făcută mijlocul propriei lor sfinţiri şi pregătirii de a fi de folos aici, cât şi pentru cer în viaţa de apoi. Ultimul din aceste motive este cel pe care Pavel îl accentuează în mod deosebit în contextul acesta. Vezi 3T 416.
Ştim. [,,Ştiind”, KJV]. Pavel putea să spună lucrul acesta cu siguranţă, poate că nici un alt creştin nu a suferit mai mult de cât a suferit el în încercarea de a răspândi Evanghelia (vezi 2 Cor. 11,23-27). Pavel cunoaşte din experienţă personală că ,,necazul aduce [,,dă naşte la”] la răbdare”.
Aduce. [,,Lucrează”, ,,pricinuieşte”, KJV]. Gr. Katergazomai, ,,a realiza”, ,,a face să aibă loc”, ,,a produce”. Cuvântul e tradus ,,duceţi până la capăt”, ,,desăvârşiţi” în Fil. 2,12.
Răbdare. [,,stăruinţă”, Nitz]. Gr. Hupomone. ,,Răbdare” poate sugera numai rezistenţă pasivă la rău, supunerea calmă a unui suflet care ne resemnează la suferinţă. Hupomone înseamnă mai mult decât atât, el înseamnă şi o virtute, o stăruinţă curajoasă şi persistenţă care ne pot fi zugrăvite prin teamă de rău sau de primejdie. O traducere mai bună ar fi ,,tărie morală”, ,,curaj” sau ,,stăruinţă”. Verbul de la care derivă substantivul acesta apare deseori în NT şi e de obicei tradus ,,răbda” (Mat. 10,22; 24,13; Marcu 13,13; 1 Cor. 13,7; 2 Tim. 2,10; Evrei 10,32; 12,7; Iacov 1,12; 5,11).
La omul firesc, necazul şi încercarea adesea produc numai nerăbdare, sau chiar o renunţare la cauza bună pe care o va fi îmbrăţişat (Mat. 13,21). Dar la cei spirituali, şi în felul acesta sub influenţa Duhului iubirii, necazul şi încercarea dau naştere la o răbdare mai mare şi la mai multă stăruinţă (1 Cor. 13,7).
Exemplul suprem de tărie morală creştină în necaz şi suferinţă a fost arătat de Isus în cursul ultimelor Sale ceasuri înainte de moartea Sa. Prin toată cruzimea şi insulta grozavă, Isus S-a purtat cu maiestuoasă răbdare (Vezi DA 710, 731, 734, 736, 733). Creştinul care doreşte să fie ca Hristos se va bucura în orice încercări şi suferinţe ar îngădui Dumnezeu să vină asupra lui, ştiind că prin experienţele acestea poate câştiga mai mult din răbdarea dumnezeiască a lui Hristos şi în felul acesta să-l facă în stare să rabde până la sfârşit.