5:13 (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege.
Înainte de lege. [,,Până la lege”, KJV, Nitz]. Literal, ,,până la lege” (vezi cap. 12). Adică între perioada dintre Adam şi Moise (cap. 5,14). Deşi în contextul acesta ,,lege” se referă clar la Legea dată pe vremea lui Moise, articolul hotărât este omis. Toţi sunt la fel cuprinşi în moarte. Pavel caută să arate că mai e ceva la lucru în afară de vinovăţia indivizilor pentru păcate personale. Acel ceva e rezultatul şi efectul căderii lui Adam. Toţi urmaşii lui Adam se împărtăşesc de efectul căderii lui, deoarece moartea şi înclinaţia spre păcat sunt rele moştenite.
Păcatul era în lume. Pavel aici afirmă un adevăr pe care cititorii săi nu-l vor combate.
Nu este ţinut în seamă. [,,Nu e pus în socoteală”, KJV]. Gr. ellogeo, un cuvânt diferit de cel tradus ,,socotit”, ,,pus în socoteală” (vezi cap. 4,4-6; etc.) în NT el apare numai aici şi în Filimon 18, şi înseamnă ,,a pune la contul cuiva”. Sensul lui e ilustrat în papirusuri acolo unde două femei scriu administratorului lor: ,,Pune în contul nostru tot ce cheltuieşti cu cultivarea proprietăţii”.
Pavel nu vrea să spună că neamurile, care nu aveau legea scrisă, erau fără de păcat. El deja notase că toţi iudei şi neamuri ,,au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3,23) şi iarăşi în cap. 5,12 că ,,toţi au păcătuit”. În felul acesta, neamurile nu erau fără de păcat. Ele erau sub obligaţia de a asculta de lege în măsura în care ea le fusese descoperită (vezi cap. 1,20; 2,14.15) păcatul fusese în lume fără încetare de la păcatul originar al lui Adam. El poate fi definit ca
o lipsă de conformitate faţă de voia lui Dumnezeu fie în faptă, dispoziţie, sau stare.
Subiectul lui Pavel în acest pasaj e că, indiferent dacă oamenii au avut sau nu o cunoaştere clară a voinţei lui Dumnezeu (cap. 5,14), ,,toţi au păcătuit” şi toţi au parte de moştenirea morţii (cf. vers. 12). Actul de păcătuire al lui Adam a făcut ca păcatul ca principiu şi putere să intre în lumea aceasta. Chiar şi în absenţa abaterilor personale, ca în cazul pruncilor nou-născuţi, oamenii sunt supuşi morţii. Pavel scoate în evidenţă universalitatea păcatului şi a morţii aşa că prin contrast el poate să scoată în evidenţă universalitatea harului.