5:12 De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit
De aceea. Pasajul introdus aici a fost considerat de mulţi ca fiind cel mai dificil din NT, dacă nu din întreaga Biblie. Totuşi, dificultatea aceasta pare să fi fost datorată în cea mai mare măsură încercării de a folosi pasajul acesta pentru scopuri cu totul altele decât cele intenţionate de Pavel. Scopul principal al apostolului pare să fie de a scoate în evidenţă rezultatele mult cuprinzătoare ale lucrării lui Hristos, comparând şi contrastând consecinţele actului Său care îndreptăţeşte cu efectul păcatului lui Adam.
,,De aceea” probabil se referă în trecut la descrierea din vers. 1-11 a lucrării mântuitoare a lui Hristos în împăcarea şi îndreptăţirea păcătosului şi în păstrarea înaintea ochilor lui a nădejdii mântuirii finale.
După cum printr-un singur om. Cu aceste cuvinte, Pavel începe comparaţia dintre efectele păcatului lui Adam şi efectele răscumpărării săvârşite de Hristos, dar el dă numai prima parte a comparaţiei. După ce a prezentat aceasta, se opreşte în felul lui caracteristic pentru a discuta o problemă cuprinsă în ceea ce fusese spus deja. Digresiunea e marcată prin paranteze în KJV pentru vers. 13-17. Totuşi, Pavel pare să reia argumentaţia sa principală în vers. 15.
Dacă Pavel ar fi completat comparaţia, ar fi sunat cam aşa: ,,După cum printr-un singur om păcatul a intrat în lume, şi moartea prin păcat, şi astfel moartea s-a întins la toţi oamenii pentru că toţi au păcătuit; tot aşa printr-un singur om, Isus Hristos, neprihănirea a intrat în lume şi prin neprihănire viaţa, aşa că toţi fiind îndreptăţiţi prin credinţă, să poată fi mântuiţi”. Philip Schaff a observat bine că ,,apostolul ar fi putut să cruţe pe comentatori de mult necaz, dacă, potrivit cu regulile obişnuite ale compunerii, mai întâi ar fi exprimat comparaţia cu totul, şi apoi ar fi dat explicaţiile şi calificaţiile; dar dificultăţi de acestea gramaticale din Scriptură sunt în general depăşite de o mai profundă cercetare şi lămurire a sensului (notă editorială în Comentariul Lange [Scribner’s 1870] la Rom. 5,12).
În pasajul acesta, punctele principale de comparaţie pe care Pavel le subliniază sunt că după cum păcatul şi moartea, ca principiu şi putere, au pornit de la Adam la întregul neam omenesc, tot aşa neprihănirea şi viaţa ca un principiu, şi o putere contracarantă şi biruitoare, au pornit de la Hristos la întreaga omenire. Şi, după cum moartea a trecut la toţi oamenii care se fac părtaşi de păcatul lui Adam, tot aşa viaţa a trecut la toţi cei care participă la neprihănirea lui Hristos. Totuşi, paralela nu e desăvârşită. Deoarece, deşi participarea la păcatul lui Adam este universală, participarea la neprihănirea lui Hristos e limitată la credincioşi. Toţi oamenii sunt păcătoşi, dar deşi neprihănirea lui Hristos e la fel de universală în putere şi scop, nu toţi sunt credincioşi. Mai mult, ceea ce Hristos a câştigat e mai mare decât ceea ce s-a pierdut prin Adam (vezi DA 25).
Păcatul. Pavel aici personifică păcatul. El ,,a stăpânit, dând moartea” (vers. 21), ,,a dat moartea” [lucrează moartea] în noi (cap. 7,13), are stăpânire peste noi (cap. 6,14), lucrează tot felul de ,,pofte” (cap. 7,8), amăgeşte şi loveşte cu moartea pe păcătos (cap. 7).
Comparaţi cap. 5,12.13.20.21 cu vers. 15-18. Prin ,,păcatul” [greşeală] lui Adam a intrat în lume principiul ,,păcatului”. ,,Păcatul”, la rândul lui, a devenit sursa a nenumărate ,,greşeli”. În toată reacţia aceasta se poate vedea o distincţie între ,,păcat” ca principiu şi esenţa nelegiuirii (vezi 1 Ioan 3,4) şi fapte concrete de păcat, aici tradus ,,vinovăţii”.
A intrat în lume. Pavel reprezintă păcatul ca venind din afară în lumea omenirii. Termenul ,,lume” este adesea folosit pentru a denota neamul omenesc (Rom. 3,19; 11,15; cf. Ioan 3,16.17).
Dincolo de aceasta, Pavel nu discută originea răului. Primul om a călcat Legea lui Dumnezeu, şi în felul acesta păcatul a fost introdus între oameni.
Şi prin păcat a intrat moartea. Înainte de a fi intrat păcatul, Dumnezeu avertizase pe Adam că moartea urma să fie rezultatul păcatului (Gen. 2,17). După păcat, Dumnezeu a rostit sentinţa: ,,Ţărână ieşti, şi în ţărână te vei întoarce” (Gen. 3,19). Biblia vorbeşte de trei feluri de morţi: 1) moartea spirituală (vezi Ef. 2,1); 2) moartea fizică (Ioan 11,11-14; Apoc. 2,10; 12,11); 3) Moartea veşnică, ,,moartea a doua” (vezi Mat. 10,28; Iacov 5,20; Apoc. 2,11; 20,6.14; 21,8). A fost considerată discuţia cu privire la felul de moarte care a urmat din păcatul lui Adam, şi mai ales la felul de moarte care trecut mai departe asupra posterităţii (vezi mai jos la ,,moartea a trecut”). Mare parte a acestei dificultăţi s-a datorat neînţelegerii generale cu privire la natura morţii. Pavel însă, nu pare să fie preocupat cu probleme de felul acesta în acest context. El doar afirmă faptul istoric că păcatul a intrat în lume prin Adam, şi că moartea a fost urmarea. Nu fusese nici păcat, nici moarte în lume înainte de greşeala lui Adam. După aceasta au fost amândouă. De acea, abaterea lui Adam a fost cauza şi a unuia şi a celeilalte. Contrastul important este între moarte ca rezultat al păcatului lui Adam şi viaţă ca rezultat al neprihănirii lui Hristos. Argumentul lui Pavel este că darul vieţii şi binefacerile realizate prin Hristos sunt mult mai mari decât efectele păcatului lui Adam. Nota cheie a pasajului acestuia este ,,harul s-a înmulţit şi mai mult” (Rom. 5,20).
Moartea a trecut. Gr. dieschomai, ,,a se întinde”, ,,a se infiltra”, ,,a pătrunde”, propoziţia poate fi tradusă ,,moartea a trecut pretutindeni asupra tuturor oamenilor”. Cuvântul sugerează că moartea şi-a făcut drum până la fiecare membru al familiei omeneşti.
Asupra tuturor oamenilor. Echivalent cu precedentul ,,în lume”, dar diferă de el întrucât părţile concrete sunt distincte faţă de totul abstract. ,,A trecut pretutindeni” (vezi mai sus la ,,moartea a trecut”) diferă de precedentul ,,a intrat” după cum mergea din casă în casă diferă de intrarea într-un oraş.
Afirmaţia aceasta că sentinţa rostită asupra lui Adam a trecut asupra tuturor oamenilor arată că sentinţa lui Adam (Gen. 2,17) nu s-a referit la ,,moartea a doua” (vezi mai sus la ,,şi prin păcat a intrata moartea”; GC 544). A doua moarte nu poate fi transmisă altora, deoarece vine ca rezultat al judecăţii finale, cu privire la care e clar arătat că ,,au fost judecaţi [fiecare] după faptele lor” (Apoc. 20,12.13). Judecata finală a lui Dumnezeu şi sentinţa finală a morţii veşnice, sunt bazate pe răspunderea personală, individuală (Rom. 2,6). Toţi oamenii la fel intră în mormânt şi în privinţa aceasta toţi oamenii au parte la pedeapsa pentru abaterea lui Adam. Viaţa a fost pierdută prin călcarea poruncii. Adam nu putea să transmită ceea ce nu avea (vezi GC 533). În acest sens se întâmplă că ,,toţi mor în Adam” (1 Cor. 15,22). Dacă nu ar fi fost planul mântuirii, rezultatul păcatului lui Adam ar fi fost moartea veşnică. Dar prin procedeele acestui plan, toţi membrii familiei lui Adam, fie buni sau răi, vor fi scoşi din mormintele lor (Fapte 24,15; cf. 1 Cor. 15,22). La data aceea va fi clar văzut şi recunoscut de către toţi aceia care urmează să fie pierduţi că sunt într-o astfel de condiţie numai ca rezultat al propriului lor păcat. Ei nu vor fi în stare să blameze pe Adam pentru starea lor. Cei care ,,au făcut binele” care prin credinţă au acceptat neprihănirea lui Hristos, şi şi-au însuşit-o, vor ieşi la înviere ,,pentru viaţă” (Ioan 5,29). ,,Asupra lor a doua moarte nu are putere” (Apoc. 20,6). Cei ce au făcut ,,cele rele”, care au respins neprihănirea lui Hristos şi care nu au căpătat iertare prin pocăinţă şi iertare vor ieşi la înviere ,,pentru judecată” (Ioan 5,29). Aceştia vor primi pedeapsa pentru abatere, finală ,,plată a păcatului” (Rom. 6,23) ,,moartea a doua” (vezi GC 544).
Din pricină. Gr. eph’ho. Expresia aceasta a fost sursa a multă controversă teologică şi a fost tradusă în diferite feluri. Pare clar, însă că înţelesul este simplu ,,deoarece”, sau ,,întrucât”. În greaca clasică expresia însemna ,,cu condiţia ca” dar aceasta nu pare să reprezinte uzul ei NT. Comparaţi folosirea lui în 2 Cor. 5,4; Fil. 3,12; 4,10.
Toţi au păcătuit. Literal ,,toţi păcătuiră”. Forma verbului este aceeaşi ca în cap. 3,23. Pavel nu scoate aici în primul rând în evidenţă faptul că toţi oamenii individual au ,,păcătuit” şi că pentru motivul acesta toţi au gustat moartea (vezi cap. 5,13). O astfel de interpretare nu se încadrează în context, întrucât în vers 14, Pavel adaugă că, până la Moise, oamenii ,,nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam”.
Când Adam şi Eva s-au răsculat împotriva lui Dumnezeu, ei nu numai că au pierdut dreptul la pomul vieţii, care a avut ca rezultat în mod ireversibil moartea lor şi transmiterea morţii la descendenţii lor, dar prin păcat au ajuns şi să se strice în ce priveşte firea lor, în felul acesta slăbindu-le puterea de a se împotrivi răului (PP 61). În felul aceasta, Adam şi Eva au transmis posterităţii lor o tendinţă spre păcat şi o răspundere pentru pedepsirea lui, moartea. Prin călcarea lor de lege, păcatul a fost introdus ca o putere infecţioasă în natura omenească potrivnică lui Dumnezeu, şi infecţia aceasta a dăinuit fără încetare după aceea. Datorită acestei infectări a naturii, venită pe urma păcatului lui Adam, e nevoie ca oamenii să fie născuţi din nou (vezi cap. 3,23; 5,1).
Cu privire la transmiterea unei naturi păcătoase de la tată la fiu, trebuie să se reţină următoarele: ,,E de neînlăturat ca copiii să sufere din cauza urmărilor faptelor rele ale părinţilor, dar ei nu sunt pedepsiţi pentru vina părinţilor, afară de cazul că participă la păcatele lor. Totuşi, se întâmplă ca copiii să meargă pe urmele părinţilor lor. Prin moştenire şi exemplu, fiii devin părtaşi la păcatul tatălui. Înclinaţii rele, apetituri stricate şi moravuri stricate ca şi boală şi degenerare fizică, sunt transmise ca o moştenire de la tată la fiu până la a treia şi a patra generaţie” (PP. 306).