4:6 Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.
Tot aşa şi David. [,,chiar ca David”, KJV]. Citatul e din Psalm 32,1.2 şi e în acord mai degrabă cu LXX decât cu textul masoretic. Afirmaţia lui David e citată de Pavel pentru a confirma şi pentru a explica mai departe interpretarea pe care o dă el experienţei lui Abrram şi pe care o rezumă în Romani 4,9. În felul acesta se dau dovezi suplimentare că doctrina îndreptăţirii prin credinţă, fără fapte, e bine susţinută de Vechiul Testament şi era înţeleasă de cei mai mari conducători iudei.
Numeşte fericit. [,,descrie fericirea”, KJV; ,,rosteşte lauda fericirii”, Nitz.]. Literal, ,,spune binecuvântarea”, de unde şi traducerea preferată de mulţi comentatori: ,,David rosteşte o binecuvântare” (vezi RSV). Alţii, însă, preferă să pună în socoteala lui Dumnezeu rostirea binecuvântării, printr-o traducere precum: ,,David de asemenea vorbeşte despre binecuvântare”.
Fără fapte. David nu foloseşte expresia aceasta, dar ideea este implicită în psalmul acesta. Faptele nu sunt de absolut nici un folos pentru ispăşirea nelegiuirii trecute (vezi cap. 3,28).
Îi este socotită. [,,i se pune în socoteală”, KJV]. Gr. logizomai (vezi vers. 3). A pune în socoteală neprihănirea este în principiu acelaşi lucru cu a îndreptăţi. Scopul Psalmului 32, din care citează Pavel, e de a arăta fericirea omului care este iertat, ale cărui păcate nu-i sunt puse în socoteală şi care, deci, e tratat ca o persoană neprihănită. El nu mai e socotit un păcătos rebel, ci un prieten al lui Dumnezeu.