4:24 ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,
Ci şi pentru noi. Nu numai ca un fapt istoric şi ca un exemplu (vezi Rom 4,21; vezi Rom 15,4; 1Cor 10,11), ci îndeosebi pentru a ne asigura că neprihănirea ne va fi pusă în socoteală în acelaşi fel.
Celor ce credem. [,,dacă credem”, KJV]. Mai degrabă ,,celor ce cred”. Aceasta descrie categoria celor cărora credinţa le va fi socotită ca neprihănire.
În Cel. Pavel scoate în evidenţă faptul că credinţa care este pusă în socoteală ca neprihănire trebuie să fie pusă în Dumnezeu ca persoană. În felul acesta, credinţa nu e doar o convingere cu privire la adevărul unui fapt istoric. Ea este o legătură între două persoane. Aceeaşi Persoană la care Avraam a privit pentru împlinirea făgăduinţei este Cel a cărui putere şi credincioşie au fost manifestate într-o epocă mai târzie în învierea lui Hristos şi pe care, deci, creştinii se sprijină cu încredere.
A înviat din morţi pe Isus. Credinţa creştinului e asemănătoare celei a lui Avram nu numai prin faptul că e o credinţă personală în Dumnezeu, ci şi prin aceea că ea exercită puterea de a aduce viaţă din moarte. După cum Avram şi-a fixat credinţa într-o făgăduinţă divină pe care numai puterea dătătoare de viaţă şi creatoare a lui Dumnezeu o putea împlini (vers. 17), tot aşa creştinii se încred pentru îndreptăţire şi răscumpărare în Cel care a înviat deja pe Isus dintre morţi chiar cu scopul acesta.
Readucerea omului căzut la asemănarea cu chipul lui Dumnezeu, după care el fusese creat la început, e posibilă numai prin exercitarea puterii creatoare a lui Dumnezeu. Învierea lui Isus este asigurarea supremă că puterea dătătoare de viaţă a lui Dumnezeu poate birui moartea şi că prin credinţă aceeaşi putere creatoare ne stă la îndemână pentru refacerea chipului lui Dumnezeu în noi. Învierea lui Hristos a fost un triumf al puterii atotputernice a lui Dumnezeu, asemănătoare naşterii lui Isaac din trupul ,,mort” al lui Avraam, fiindu-i totuşi superioară. Prin credinţa în minunea învierii, cu tot ce implică ea, învierea este repetată în noi, când ajungem făpturi noi în Hristos şi umblăm cu El într-o viaţă nouă (vezi Rom 6,4; Efes 1,19.20; Col 3,1).