4:22 De aceea credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.
De aceea. Aceasta se referă la contextul anterior (vers. 18-21). Ceea ce i-a fost pus în socoteală lui Avraam ca îndreptăţire era credinţa lui statornică în faptul că Dumnezeu putea să împlinească şi urma să împlinească ce făgăduise. Analiza făcută de Pavel experienţei lui Avraam oferă noi dovezi cu privire la felul de credinţă care poate fi pusă astfel în socoteală. Credinţa pe care
o avea Avraam nu era numai credinţa că Dumnezeu spunea adevărul. Viaţa lui de încredere şi ascultare consecventă, în ciuda dovezilor naturale care ar fi putut să-l ispitească să gândească şi să procedeze altfel, dă pe faţă faptul că credinţa lui era de fapt o legătură personală adevărată cu Dumnezeu. Avraam a crezut pe Dumnezeu (vers. 3.17). Adică Avraam şi-a fixat credinţa în Dumnezeu, nu în ceva impersonal. Credinţa lui nu era într-o doctrină sau într-un crez, ci într-o Persoană. În felul acesta, era posibil ca Avraam să accepte orice ar fi făgăduit sau poruncit Domnul şi să asculte de acestea, chiar dacă omeneşte vorbind ar fi iraţional să se presupună că astfel de făgăduinţe şi porunci ar fi putut fi cumva împlinite.
Credinţa creştinului de astăzi nu trebuie să fie mai mică decât aceasta (COL 312). Credinţa noastră trebuie să fie ca a lui Avram şi viaţa noastră va demonstra dacă ne bucurăm sau nu de o astfel de experienţă.
În nici unul din versetele acestea care vorbesc despre punerea în socoteală a neprihănirii sau despre socotirea credinţei ca neprihănire nu se spune lămurit că neprihănirea lui Hristos este pusă în socoteala credinciosului. Aceasta este însă subînţeleasă în sensul deplin al experienţei îndreptăţirii prin credinţă în lumina întregului plan al lui Dumnezeu pentru refacerea omului (vezi vers. 3.5.8; cf. cap. 3,25.26.28). Legea cere neprihănire, ceea ce omul nu e în stare să dea. Dar Isus, pe când era pe pământ, a trăit o viaţă neprihănită şi a dezvoltat un caracter desăvârşit. El le oferă pe acestea ca un dar celor care le doresc. Viaţa Lui stă în locul vieţii oamenilor (vezi DA 762; EGW, Material suplimentar la cap. 4,3-5). Datorită vieţii desăvârşite a lui Hristos, culminând cu moartea Lui ispăşitoare, e posibil ca eu să fiu tratat ca şi cum aş fi împlinit cerinţele legii. În felul acesta, neprihănirea Lui Hristos îmi este pusă în socoteală.