4:20 El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,
Nu s-a îndoit. [,,nu s-a alăturat”, KJV; ,,nu şovăi în necredinţă”, Nitz.]. Sau ,,nu a şovăit”, ,,nu s-a îndoit”. Versiunea greacă lasă să se înţeleagă o luptă la nivelul minţii.
Întărit prin credinţa lui. [,,a fost tare în credinţă”, KJV; ,,împuternicit în credinţă”, Nitz.]. Literal, ,, a fost întărit în credinţa [lui]” sau ,,a fost întărit de credinţa [lui]”. Aceasta poate fi înţeleasă ca însemnând că credinţa lui Avraam a fost întărită. Credinţa lui a crescut pe măsură ce a fost exercitată. Sau ar putea să însemne că Avraam însuşi a primit putere prin credinţa sa. Necredinţa nu l-a făcut să se clatine, ci dimpotrivă credinţa lui l-a făcut tare. Pavel afirmă în alt loc că ,,prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească” (Evr 11,11). Aceasta ar părea să confirme a doua interpretare, deşi prima este fără îndoială adevărată cu privire la experienţa lui Avraam.
A dat slavă lui Dumnezeu. Aceasta nu lasă în mod necesar să se înţeleagă o exprimare verbală de laudă, ci se poate referi la orice este menit să dea slavă lui Dumnezeu, în gând, cuvânt, sau faptă (vezi Ios 7,19; Ier 13,16; Luca 17,128; Ioan 9,24; Fapte 12,23). Avraam a dat slavă lui Dumnezeu prin ferma lui încredere în făgăduinţele lui Dumnezeu. În felul acesta, el a recunoscut atotputernicia lui Dumnezeu. În felul acesta, toţi cei care cred în făgăduinţele divine aduc cinste lui Dumnezeu. Ei dau mărturie că Dumnezeu e vrednic de încredere. Tot aşa Avraam a dat slavă lui Dumnezeu în fapte, ca şi în gândire prin ascultarea lor neîntârziată (Gen 17,22.23).