4:15 pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.
Legea aduce mânie. [,,legea lucrează mânie”, KJV]. Legaliştii care depind de ascultarea de lege pentru îndreptăţirea din păcat îşi bazează aşteptările pe o falsă presupunere. Funcţia legii e de a scoate la iveală păcatul (cap. 3,20) şi de a-l arăta ca încălcare a voii lui Dumnezeu. Departe de a îndreptăţi pe cel păcătos sau de a-i aduce pace, ea îl condamnă şi atrage mânia lui Dumnezeu asupra lui. Întrucât Pavel a dovedit deja că toţi oamenii au păcătuit (cap. 1,2.3), urmează că oricine încearcă să fie îndreptăţit prin lege se va alege numai cu mânie şi condamnare. În felul acesta, legea poate produce exact opusul a ceea ce este intenţionat prin făgăduinţă.
Prin versetul acesta Pavel nu tăgăduieşte în nici un caz necesitatea legii. El clarifică numai funcţia legii în planul de mântuire (vezi Rom 3,20.31; vezi Gal 3,21).
Nici călcare de lege. Adică nici o neascultare faţă de o poruncă deja cunoscută. Pavel pare să folosească această afirmaţie negativă pentru a confirma adevărul aserţiunii sale pozitive că acolo unde există lege, există şi călcare de lege şi mânia ameninţă. El încearcă să explice legaliştilor că dacă îndreptăţirea nu e prin credinţă, ci prin lege, nu e nădejde de mântuire. Deoarece iudeii au o lege şi ei toţi au călcat cerinţele ei, în consecinţă, ei sunt acum expuşi penalităţii călcării şi dacă făgăduinţa îndreptăţirii fără faptele legii nu se extinde asupra lor, ei sunt cu totul deznădăjduiţi.