3:23 Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.
Toţi au păcătuit. Literal, ,,toţi păcătuiră”. Păcatul lui Adam a stricat chipul divin din om (vezi cap. 5,12; cf. GW 80) şi fără încetare de la căderea omului, toţi urmaşii lui Adam au continuat să fie lipsiţi de chipul şi slava lui Dumnezeu (vezi mai jos, la ,,slavă”). Pavel îndeamnă şi pe iudei şi pe neamuri să recunoască faptul vital că toate dovezile experienţei şi ale istoriei arată clar că omul căzut, în natura lui stricată, e cu totul incapabil să împlinească cerinţele Legii lui Dumnezeu şi să câştige propria sa neprihănirea . Singura cale posibilă de a căpăta neprihănirea este credinţa în Isus Hristos. Prin această experienţă a credinţei, oamenii sunt din nou într-o relaţie corectă cu Dumnezeu (cap. 3,24), au o inimă nouă şi în felul acesta sunt făcuţi în stare, prin credinţă, să trăiască din nou în ascultare de Legea lui Dumnezeu (vezi cap. 5,1).
Sunt lipsiţi. [,,sunt insuficienţi”, KJV]. Gr. hustereo, folosit în altă parte cu înţelesul de ,,să fiu în lipsă” (Filip 4,12), ,,lipsiţi” (Evr 11,37), ,,ducă lipsă” (Luca 15,14). În relatarea nunţii din Cana, hustereo e folosit pentru a arăta că rezerva de vin se terminase (Ioan 2,3). Versiunea greacă arată că păcătoşii continuă să fie lipsiţi. Mai mult, în versiunea greacă, forma aparte a verbului poate să arate nu numai faptul lipsei, dar şi conştienţa lipsei. Dacă acesta este cazul aici, verbul ar putea să fie tradus ,,conştient continuă să fie lipsiţi”. Acest simţ al lipsei a îndemnat pe oamenii de pretutindeni să-şi câştige propria lor neprihănirea prin faptele legii.
Slava. Gr. doxa. În Biblie, doxa pare să aibă două sensuri principale şi oarecum diferite, deşi ambele sunt bazate pe înţelesul iniţial, în greaca antică, de ,,opinie”, ,,părere”, ,,faimă”. Este adesea folosit pentru a semnifica ,,onoare”, ,,faimă”, ,,recunoaştere” (Ioan 5,44; 7,18 etc.) În sensul acesta, e opus lui ,,necinste” (1Cor 11,14.15; 15,43; 2Cor 6,8). În sensul acesta, poate fi căutată (Ioan 5,44; 7,18; 1Tes 2,6), primită (Ioan 5,41.44), dată (Luca 17,18; Ioan 9,24), atribuită lui Dumnezeu (Luca 2,14; Apoc 1,6).
Dacă aceasta este întrebuinţarea pe care o dă Pavel termenului aici, în Romani 3,23, atunci ,,slava lui Dumnezeu” înseamnă onoare, laudă sau aprobarea pe care o dă Dumnezeu şi de care oamenii au ajuns să ducă lipsă. Întrucât Pavel se ocupă în pasajul acesta de poziţia omului înaintea lui Dumnezeu şi se referă în versetul următor la îndreptăţire, singurele mijloace prin care un om poate primi din nou aprobarea lui Dumnezeu, acest înţeles al termenului ,,slavă” poate fi dat în acest context.
Pe de altă parte, ,,slavă” este folosit în Biblie şi pentru a însemna ,,strălucire”, ,,înfăţişare care atrage ochiul” (vezi Mat 4,8; Luca 12,27; Fapte 22,11). E uneori folosit într-un sens paralel cu ,,chip”, ,,asemănare”, ,,formă”, ,,înfăţişare” (vezi Rom 1,23; cf. LXX la Num 12,8, care folosedşte doxa pentru ,,chip”). Slava descoperită lui Moise (Exo 33,18.22) era caracterul lui Dumnezeu: bunătate, îndurare, iertare (vezi GW 417). Slava aceasta poate de asemenea fi reflectată în acele făpturi ale lui Dumnezeu care sunt capabile să cunoască, să iubească şi să crească asemenea Făcătorului lor. Astfel, Pavel vorbeşte despre om ca fiind ,,chipul şi slava lui Dumnezeu” (1Cor 11,7), fără îndoială pentru că e capabil să primească şi să reflecte slava Sa. Deplina descoperire a slavei şi desăvârşirii Lui este ,,slava lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos” (2Cor 4,6).
Când această slavă a lui Dumnezeu, descoperită în Hristos, străluceşte din Evanghelie în inima şi mintea credinciosului, ea îl transformă în ,,lumină în Domnul” (Efes 5,8). Astfel, ,,noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2Cor 3,18). Nădejdea şi aspiraţia creştinului constă din dorinţa de a participa tot mai mult la slava lui Dumnezeu (vezi Rom 5,2; 1Tes 2,12; 2Tes 2,14).
Poate că aceste două interpretări nu se exclud una pe alta, ci ambele dau un înţeles clar al versetului.