3:21 Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege despre ea mărturisesc Legea şi prorocii
Dar acum. Acest ,,acum” poate fi înţeles fie în sensul lui temporal, ,,în timpul de faţă” sau în sensul lui logic, ,,în această stare a cazului”. În ce priveşte folosirea lui cu sensul din urmă, comparaţi cu Romani 7,17; 1 Corinteni 13,13. Pavel a arătat nevoia universală de îndreptăţire (Rom 1,18 la 3,20) şi acum trece de la latura negativă la cea pozitivă a temei propuse în cap. 1,17.
O neprihănire pe care o dă Dumnezeu. Vezi cap. 1,17. În contrast cu păcătoşenia universală a omului şi zadarnicele lui încercări de a câştiga îndreptăţirea prin faptele legii, Pavel începe să descrie îndreptăţirea lui Dumnezeu, o îndreptăţire pe care El este gata să o acorde tuturor acelora care au credinţă în Isus Hristos.
Fără lege. Literal, ,,separat de lege”. În versiunea greacă nu este articol (vezi cap. 2,12). Cuvintele acestea sunt în contrast cu ,,prin faptele legii” din cap. 3,20. Ele scot în evidenţă că neprihănirea lui Dumnezeu a fost descoperită fără nici o referire la lege. Adică neprihănirea lui Dumnezeu a fost manifestată cu totul separat de tot principiul legii şi de întreaga concepţiei a ascultării legale, ca un fel de a obţine neprihănirea , sau cu totul aparte de sistemul legalist pe care iudeii îl prezentau ca bază a neprihănirii.
S-a arătat. [,,e manifestată”, KJV]. Literal, ,,a fost manifestată”. Cuvântul poate implica faptul că ceea ce s-a manifestat acum, a fost anterior ascuns (vezi Rom 16,25.26; Col 1,26). Deşi neprihănirea lui Dumnezeu fusese descoperită într-o anumită măsură în Vechiul Testament, deplina manifestare a neprihănirii Sale a venit în persoana lui Hristos (vezi PP 373).
Despre ea mărturisesc. Adică fiind dată mărturie cu privire la, fiind atestată.
Legea şi proorocii. Adică Scripturile Vechiului Testament (vezi pag. 19). În versiunea greacă, articolul apare împreună cu ,,lege” (vezi cap. 2,12). Nu e contradicţie în Vechiul şi Noul Testament. Deşi această manifestare a neprihănirii lui Dumnezeu este separată de lege, ea nu este în nici un fel în opoziţie cu legea şi proorocii. Dimpotrivă, ea a fost anticipată de ele (vezi Ioan 5,39). Vechiul Testament este în substanţă profetic cu privire la neprihănirea care urma să fie descoperită în Hristos şi primită prin credinţă, aşa cum e relatat în Noul Testament (vezi Fapte 10,43; 1Pet 1,10.11). Pavel a citat deja Habacuc 2,4: ,,Neprihănitul va trăi prin credinţă” (Rom 1,17). În toată epistola, Pavel se referă în mod stăruitor la Vechiul Testament pentru confirmarea tezei sale că îndreptăţirea este prin credinţă (vezi cap. 4; 10,6.11). Scopul central al legii ceremoniale a fost de a învăţa că un om putea fi îndreptăţit nu prin ascultarea de legea morală, ci prin credinţa în Mântuitorul care avea să vină (vezi PP 367).