2:3 Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?
Şi crezi tu? [,,gândeşti tu?”, KJV]. Îţi închipui tu că, datorită cunoaşterii mai mari a adevărului sau a legăturii tale cu strămoşi evlavioşi sau cu poporul ales, vei fi scutit de judecată? Această nădejde înşelătoare este o formă obişnuită de auto-înşelare. Ea stă în contrast cu adevărul judecăţii imparţiale a lui Dumnezeu a tuturor păcătoşilor. Totuşi, pare să fi fost o părere populară printre iudei că atâta vreme cât ei ţineau ritualurile şi ceremoniile religiei lor, Dumnezeu nu-i va judeca atât de sever ca pe neamurile desfrânate şi idolatre. Ei credeau că naţionalitatea lor le asigura o consideraţie specială la judecată. Părerea aceasta greşită a fost mustrată de Ioan Botezătorul. ,,Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră. Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ‚Avem ca tată pe Avraam!’” (Mal 3,8.9; cf. Ioan 8,33; Gal 2,15). Păcatul e păcat, oriunde şi de către oricine ar fi comis. Şi nici nu devine mai puţin păcătos prin faptul că e săvârşit în mijlocul privilegiilor religioase. Poporul lui Dumnezeu nu are o autorizaţie specială de a păcătui, ca şi cum Dumnezeu nu ar fi atât de strict să noteze vinovăţiile celor care pretind că-L slujesc. Dimpotrivă, Biblia învaţă că cele mai serioase păcate printre oameni sunt acelea comise de poporul care mărturiseşte că Îi aparţine lui Dumnezeu (vezi Isa 1,11-17; 65,2-5; Mat 21,31.32).
Că vei scăpa? Pronumele este emfatic în limba greacă.