2:14 Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege;
Când neamurile. Literal, ,,ori de câte ori neamurile”. Lipsa articolului hotărât atrage atenţia asupra caracterului lor de ne-iudei.
N-au lege. [,,n-au legea”, KJV]. Literal, ,,n-au lege”, adică n-au un cod de purtare morală revelat, aşa cum au iudeii. Pavel e pe punctul să explice că neamurile au o lege, dar de un alt fel.
Fac din fire. Adică fac spontan, neacţionând conştient potrivit cerinţelor unei legi externe, ci potrivit cu îndemnurile conştiinţei (vers. 15). ,,După cum prin Hristos fiecare fiinţă omenească are viaţă, tot aşa prin El fiecare suflet primeşte o rază de lumină divină. Nu numai o putere intelectuală, dar şi una spirituală, o percepţie a neprihănirii, o dorinţă după bunătate există în fiecare inimă” (Ed 29). Aceia din mijlocul neamurilor care au recunoscut descoperirea lui Dumnezeu în lucrările creaţiunii (cap. 1,19.20) şi au răspuns impulsului sădit de Dumnezeu de a face binele, au făcut ,,din fire” lucrurile cuprinse în lege (vezi COL 385).
Legii. În cazul acesta, ,,legea” este traducerea literală. Articolul este prezent în versiunea greacă (vezi vers. 12). Pavel se referă destul de evident la principiile legii morale, aşa cum sunt special descoperite în Cele zece porunci. Neamurile nu puteau săvârşi ,,din fire” multitudinea de ritualuri şi ceremonii prescrise în întreaga lege mozaică, dar ele puteau împlini ,,din fire” cerinţele legii morale. Pavel explică mai târziu că ,,iubirea este împlinirea legii” (cap. 13,10). Vezi DA 638.
Toate acestea sunt în comentariul la vers. 13, şi anume că numai ,,împlinitorii legii” vor fi socotiţi neprihăniţi. Neamurile ignorante, care au arătat prin spiritul lor de iubire că sunt ,,împlinitori ai legii”, ,,sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu”, în timp ce iudeii şi creştinii cunoscători şi privilegiaţi, care arată prin lipsa lor de iubire că sunt numai ,,auzitori ai Legii” nu sunt îndreptăţiţi.
Îşi sunt singuri lege. Nevoia şi impulsul de a face binele care există în raţiune şi în conştiinţă sunt, într-un anumit sens, o normă şi o lege pentru fiecare om, aşa cum e explicat în vers. 15 (cf. Iacov 4,17).