2:13 Pentru că nu cei ce aud Legea, sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi.
Nu cei ce aud Legea, Iudeii aveau ocazia să audă legea citită cu regularitate în sinagogi (Fapte 15,21). Dar ei ajunseseră să-şi închipuie că a cunoaşte teoretic a legea constituia în ea însăşi neprihănire. Păreau că nu recunosc necesitatea ascultării desăvârşite şi continue. Isus a mustrat pe iudei pentru această atitudine faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. ,,Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică; ... şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa” (Ioan 5,39.40; cf. DA 211). ,,Iudeii aveau Scripturile la îndemână şi îşi închipuiau că prin simpla cunoaştere superficială a Cuvântului aveau viaţa veşnică” (DA 212). Aceeaşi părere greşită că numai cunoaşterea aduce neprihănire şi mântuire încă mai este prezentă printre iudei şi creştini astăzi. Faptul că voia lui Dumnezeu nu numai să trebuie să fie cunoscută, ci şi ascultată este dată ca învăţătură şi în Matei 7,21.24; Luca 6,47-49; Iacov 1,22.
Legea. Literal ,,lege”. Articolul hotărât lipseşte în versiunea greacă. Cei care au o lege de care pot să asculte şi de care pot să fie călăuziţi trebuie să o respecte, dacă doresc să fie ,,îndreptăţiţi” la judecată. Contextul arată că în ceea ce-i priveşte pe iudei, Pavel face încă aluzie la norma de purtare morală pentru ei, normă descoperită în Vechiul Testament şi îndeosebi în Cele zece porunci.
Socotiţi neprihăniţi. Sau ,,socotiţi neprihăniţi”, ,,declaraţi neprihăniţi”. Pavel pune încă în contrast poziţia la judecată a celor care cunosc voia lui Dumnezeu şi totuşi nu sunt dispuşi să asculte de ea cu poziţia celor care nu numai că cunosc voia lui Dumnezeu, dar şi îi dau deplină ascultare. Faptul că o astfel de ascultare poate să vină numai prin credinţă a fost deja menţionat în epistolă (cap. 1,5.17; cf. cap. 3,20). Versetul acesta dă un accent în plus faptului că oamenii sunt judecaţi nu prin ceea ce pretind a cunoaşte sau a fi, ci prin ceea ce au făcut de fapt (cap. 2,6).