Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Romani

Romani 16:5


16:5 Spuneţi sănătate şi Bisericii care se adună în casa lor. Spuneţi sănătate lui Epenet, preaiubitul meu, care a fost cel dintâi rod al Asiei pentru Hristos.

În casa lor. Creştinii primari, neavând clădiri de biserici, depindeau în ceea ce priveşte locurile lor de adunare, de ospitalitatea membrilor care puneau la dispoziţie casele lor (cf. Fapte 12:12; 1Cor. 16:19; Col. 4:15; Fil. 2). Credincioşii din Roma se poate să fi avut mai multe adunări de felul acesta, aşa cum este indicat de Rom. 16:14,15.

Epenet. Numele înseamnă ,,vrednic de cinste”. Nimic nu se ştie despre el, în afară de ceea ce este menţionat aici.

Asia. [Ahaia, KJV.] Dovezi textuale atestă (cf. pag. 10) exprimarea ,,Asia”. Dacă trebuie să se citească ,,Ahaia”, afirmaţia pare să fie în conflict cu 1Cor. 16:15. Epenet era astfel fără îndoială unul dintre primii convertiţi – ,,primele roade” – câştigaţi în provincia Asia.