14:7 În adevăr, nici unul din noi nu trăieşte pentru sine, şi nici unul din noi nu moare pentru sine.
Nu trăieşte pentru sine. Pavel acum dezvoltă ca o regulă generală a vieţii, ideea sugerată de expresia ,,pentru Domnul”, din vers. 6. Nu numai în materie de hrană şi de zile speciale creştinul face totul ,,pentru Domnul”. Scopul întregii sale existenţe e de a trăi nu ,,pentru sine”, pentru propria sa plăcere şi după propriile sale dorinţe, ci ,,pentru Domnul”, pentru slava Lui şi potrivit cu voia Lui (vezi 2Cor. 5:14,15). Întreaga lui viaţă, până la cele mai de pe urmă clipe, aparţine Domnului (Rom. 14:8) şi la timpul cuvenit va trebui să dea socoteală de sine înaintea lui Dumnezeu (vers. 12). De aceea creştinii ar trebui să trăiască aşa ca nişte oameni care cândva trebuie să se înfăţişeze ,,înaintea scaunului de judecată al lui [Hristos] Dumnezeu” (vers. 10).
Cuvintele acestui verset au fost adesea aplicate la influenţa pe care un om o exercită asupra semenilor săi. Trebuie să se reţină, însă, că acesta nu e înţelesul primar, aşa cum arată contextul. Pavel accentuează ideea că tot ce face creştinul, face cu referire la Domnul.