14:14 Eu ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, şi că un lucru nu este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat.
Eu ştiu. Pavel exprimă propria sa convingere luminată de Duhul, cu privire la libertatea creştinului şi la drptul lui de a respinge anumite scrupule la care ţin alţii (cf. 1Cor. 8:4). Prin această afirmaţie emfatică, el arată că purtarea de grijă pentru cel ,,slab” (Rom. 14.1) trebuie să fie întemeiată pe iubire şi nu pe recunoaşterea faptului că astfel de scrupule ar fi justificate.
În Domnul Isus. [Prin Domnul Isus, KJV.] Sau ,,în Domnul Isus”. Convingerea lui Pavel izvorăşte dintr-o minte care stăruia în comuniunea cu Hristos şi astfel era luminată de Duhul Sfânt. Comparaţi cap. 9:1.
Nimic. Adică, în acest context, acele alimente despre care vorbise aici Pavel (vezi vers. 1). Cuvântul ,,nimic” nu trebuie înţeles în sensul lui absolut. Cuvintele au adesea mai multe înţelesuri, de aceea anumita definiţie intenţionată trebuie să fie determinată în fiecare caz, în context. De pildă, când Pavel spunea: ,,Toate lucrurile îmi sunt îngăduite” (1Cor. 6.12), afirmaţia lui, când e izolată de context, ar putea fi interpretată că apostolul era un desfrânat. Contextul care este o avertizare împotriva imoralităţii, imediat interzice o astfel de deducţie (vezi comentariul acolo). La fel, în Exo. 16:4, expresia ,,în fiecare zi” [KJV] ar putea fi interpretată ca însemnând în fiecare zi a săptămânii. Totuşi, contextul arată că Sabatul este exclus.
Necurat. Gr. koinos, literal, ,,obişnuite”. Acest termen era folosit pentru a descrie acele lucruri care, deşi ,,obişnuite”, pentru lume, erau oprite pentru iudeul pios (vezi Mar. 7:2).
În sine. Alimentele pe care fratele ,,slab” (vers. 1) se abţine de la a le mânca, dar pe care fratele tare şi le îngăduie, nu sunt felurile de alimente care sunt necurate în însăşi natura lor, ci acelea care îşi datorează întinarea, scrupulelor de conştiinţă (vezi vers. 23). Pavel nu înlătură aici toate deosebirile dintre alimente. Interpretarea trebuie limitată la anumite alimente din discuţie şi la problema specifică cu care se ocupă apostolul, şi anume de a consuma anumite alimente.
Nu este necurat. Necurăţia stă nu în natura alimentului, ci în felul cum îl priveşte credinciosul. Creştinul ,,slab” (vers. 1) crede că nu trebuie să mănânce alimente oferite idolilor, de pildă, şi face o chestiune de conştiinţă din a se abţine de la asemenea alimente. Atâta vreme cât cultivă convingerea aceasta, ar fi rău ca el să mănânce din ele. S-ar putea să fie greşit judecat, din punctul de vedere al altuia, dar n-ar fi bine pentru el să acţioneze călcând ceea ce el în chip conştiincios presupune că cere Dumnezeu (vezi vers. 23).