13:14 ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.
Îmbrăcaţi-vă. În vers. 12, creştinul e îndemnat să îmbrace ,,armura luminii”. Acum Pavel înfăţişează pe Hristos Însuşi ca fiind arsenalul creştinului. Dar viaţa aceasta cu care el a fost îmbrăcat trebuie să fie continuu înnoită, în experienţa de zi cu zi de creştere şi sfinţire (Efes. 4:24; Col. 3:12–14). Fiecare nou pas în dezvoltarea aceasta poate fi privit ca o nouă îmbrăcare cu Hristos şi creştinul care stăruie în această experienţă transformatoare va imita din ce în ce mai mult viaţa şi caracterul lui Hristos şi Îl va reflecta înaintea lumii (vezi 2 Cor. 3:2, 3; COL 69; cf. Gal. 4:19).
Carne. Adică natura fizică stricată (vezi cap. 8.11). Trebuie să se ia măsuri pentru nevoile corpului, dar creştinul nu trebuie să-şi facă preocupări pentru excitarea şi satisfacerea poftelor nesfinte. O viaţă luxoasă şi de satisfacere a poftelor stimulează acele impulsuri ale firii pământeşti pe care creştinul ar trebui să caute mai degrabă să le mortifice (cap. 6:12, 13; 8:13). De aceea Pavel avertizează pe credincioşi să nu lase gândurile lor să se ocupe cu astfel de lucruri. NOTĂ ADIŢIONALĂ LA CAPITOLUL 13
Anumiţi scriitori ai Noului Testament uneori par să vorbească despre venirea lui Hristos ca urmând să aibă loc imediat. Următoarele texte sunt citate ca ilustraţii pentru aceasta: Rom. 13:11, 12; 1Cor. 7:29; Filp. 4:5; 1Tes. 4:15, 17; Evr. 10:25; Iac. 5:8, 9; 1Pet. 4:7; 1Ioan 2:18.
Unii s-ar grăbi să tragă concluzia că scriitorii Bibliei erau nişte oameni iremediabil eronaţi sau cel puţin că nimic nu se poate şti cu privire la timpul venirii lui Hristos. Dar dovezile nu cer o astfel de concluzie.
Anumite fapte ies clar în evidenţă în repetata tratare a sfârşitului lumii sau a venirii lui Hristos. Şi în lumina acestor fapte e cu putinţă, credem noi, să ajungem la o concluzie deplin consistentă cu credinţa în inspiraţia Scripturii şi faptul solemn al celei de-a doua veniri. Faptele sunt acestea:
1. 1. Scriitorii Bibliei totdeauna vorbesc despre certitudinea celei de-a doua veniri. Lucrul acestaeste adevărat atât cu privire la scriitorii VT, cât şi ai NT. Oricare cititor al Bibliei care ia cuvintele în înţelesul lor cel mai evident, trage concluzia că ,,ziua Domnului... va veni” (2Pet. 3:10).
2. 2. Scriitorii Bibliei care vorbesc despre acest subiect par să fie atât de stăpâniţi de grandoarea, de slava, de natura culminantă a evenimentului pentru fiecare om şi pentru toată creaţiunea, încât adesea vorbesc ca şi cum el ar fi singurul mare eveniment care stă înainte. Lumina strălucitoare a zilei lui Dumnezeu pare adesea să excludă orice altceva din privirea şi mintea profetului. Cititorul capătă impresia clară că scriitorul inspirat consideră orice altceva ce ar precede a doua venire ca fiind doar de importanţă minoră, un prolog la acea grandioasă culminare ,,către care înaintează toată naraţiunea”. Într-adevăr se poate ca el adesea să aibă impresia că ziua cea mare a şi venit.
Această vie prezentare a celei de-a doua veniri a început, evident, cu Enoh, ,,al şaptelea patriarh de la Adam”, care spunea nelegiuiţilor de pe vremea sa: ,,Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă judecată împotriva tuturor” (Iuda 14,15). Nu e nimic în context care să sugereze că Enoh lămurea că venirea urma să aibă loc câteva mii de ani mai târziu. De fapt, poate că nici nu va fi cunoscut lucrul acesta. Lui i se descoperise că Domnul urma să vină la judecată, nimic altceva nu interesa.
3. Scriitorii Bibliei scoteau în evidenţă că ziua Domnului urma să vină brusc, pe neaşteptate. Afirmaţiile lui Hristos sunt cea mai bună expunere a acestui lucru. El a zis: ,,Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru” (Mat. 24:42). ,,Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia şi astfel, ziua aceea să vină peste voi fără veste, ca un hoţ. Căci aşa va veni peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.” (Luc. 21:34-36).
Pavel reproduce cuvintele Domnului: ,,Ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea” (1Tes. 5:2). La fel, Petru scria: ,,Ziua domnului însă va veni ca un hoţ” (2Pet. 3:10).
Tocmai faptul acesta al arătării deodată şi pe neaşteptate a celei de-a doua veniri, înmănuncheat cu certitudinea acelui mare eveniment, e ceea ce în mod inevitabil a dat predicării celei de-a doua veniri calitatea de iminenţă, cel puţin din punct de vedere potenţial.
Acum, având în vedere faptul că Domnul nu a socotit ca fiind bine să descopere ,,ziua şi ceasul” (Mat. 24:36) venirii Sale şi a îndemnat la stăruitoare veghere pe urmaşii Săi, pentru ca ziua aceea să nu vină asupra lor ,,ca un hoţ”, ce altceva am putea aştepta decât ca scriitorii NT să scrie despre a doua venire cu accentul principal asupra iminenţei? Lucrul acesta nu aruncă umbră asupra inspiraţiei lor. Prin descoperire şi prin învăţătură directă de la Hristos, ei ştiau că El va veni a doua oară , că venirea Lui va fi precedată de timpuri tumultoase, că ea va avea loc deodată, pe neaşteptate, şi că ei şi cei cărora ei le slujeau trebuiau să fie în stare de stăruitoare veghere. Dar lor nu le fuseseră descoperite ,,ziua şi ceasul”. De unde, acea singură limitare a descoperirii pentru ei, ei prezentau credincioşilor îndemnul stăruitor şi avertizarea stăruitoare cu privire la Ziua Domnului.
Era cât se poate de evident în planul lui Dumnezeu ca profeţii Săi să nu posede anumite cunoştinţe cu privire la aspectele temporale ale venirii lui Hristos. Domnul, chiar înainte de înălţarea Lui, a liniştit întrebările ucenicilor Săi cu privire la fixarea în timp a viitoarelor Sale acţiuni, declarând: ,,Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele, pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” (Fapte 1:7)
4. Autorii Bibliei n-au scris numai cu privire la ziua imediată a anumitei grupe de oameni căreia, de pildă, îi putea fi adresată o scrisoare. Dacă lucrurile ar fi fost aşa, atunci puterea de document a Scripturii ar fi încetat odată cu generaţia care a primit soliile de la oamenii folosiţi de Dumnezeu ca scriitori. Dar, ei au scris cu pană inspirată şi fără îndoială, adesea fără a fi deplin conştienţi de aceasta – pentru toate generaţiile până la revenirea Domnului. E adevărat, unele lucruri pe care ei le-au scris – despre circumcizie, de pildă – avea o relevanţă particulară pentru generaţia în care autorii NT au scris, în timp ce alte părţi, dimpotrivă, aveau o însemnătate tot mai mare, pe măsură ce culminarea istoriei pământului se apropia.
Faptul acesta, că scriitorii Bibliei au scris cu îndemnare, avertizare şi învăţătură pentru toţi cei care urmau să trăiască până la a doua venire, revarsă un plus de lumină asupra afirmaţiilor NT care vorbesc despre iminenţa ei. E adevărat, soliile, privite în contextul lor istoric, sunt adresate unui anumit grup care trăia atunci. Cu adevărat, cea mai mare parte a sfaturilor spirituale din Scriptură sunt plasate într-un context istoric al unui anumit popor şi al unor anumite timpuri cu multă vreme înainte.
Dar, deşi o afirmaţie e făcută unor anumiţi credincioşi, s-ar putea ca ea să se aplice nu atât de mult la ei, cât la urmaşii lor spirituali. Când Hristos a descris ucenicilor Săi anumite evenimente cheie care urmau să preceadă venirea Lui şi să servească drept semne ale ei, El a cuprins o perioadă de aproape două milenii. Când a început descrierea căderii Ierusalimului, a spus: ,,Când veţi vedea‚ urâciunea pustiirii’ despre care vorbeşte proorocul Daniel, ‚aşezată în Locul Sfânt’” (Mat. 24:15). ,,Voi” însemna ucenicii, cărora El le vorbea nemijlocit. Dar El continuă, ocupându-se de ,,marea strâmtorare”, despre care vorbise Daniel în profeţie, care se întinde până în sec. al XVIII-lea, şi continuă cu îndemnul: ,,Atunci dacă vă va spune cineva...” (vers. 23). Acum se poate spune că Hristos din nou avertiza pe cei doisprezece ucenici ai Săi cu privire la dezamăgirile ce urmau să vină. Dar întregul context ne cere să credem că vorbea, şi chiar mai corespunzător, urmaşilor Săi care urmau să trăiască în sec. al XVIII-lea şi mai departe.
Acest fapt al Scripturii, că grupa imediat prezentă s-ar putea să fie primitoarea unei solii nu numai pentru ea, dar şi, ba încă şi mai particular, pentru o generaţie ulterioară, ne fereşte de a ne grăbi să tragem concluzii neîntemeiate cu privire la fixarea în timp a unor anumite evenimente viitoare.
Că imediat după înălţare, ,,fraţii”, probabil cuprinzând pe apostoli, gândeau că Hristos ar putea să vină în timpul lor, pare evident: ,,A ieşit zvonul printre fraţi că ucenicul acela [Ioan] nu va muri deloc” (Ioan 21.23), ci că va trăi să vadă revenirea Domnului (cf. Fapte 1:6,7).
Totuşi e dovadă sigură în NT că Dumnezeu a dat o măsură de lumină oamenilor de care Dumnezeu S-a servit ca scriitori ai Săi cu privire la timpul care va trece până la venirea lui Hristos. În întâia lui scrisoare către tesaloniceni, Pavel a scris cu privire la cea de-a doua venire: ,,Noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului” (1Tes. 4.15). Dar dorea Pavel ca tesalonicenii să tragă concluzia că Ziua Domnului venise? Evident unii au tras o astfel de concluzie, deoarece în a doua lui scrisoare, el revine asupra subiectului: ,,Vă rugăm, dar, fraţilor, pentru venirea Domnului nostru Isus Hristos şi adunarea noastră împreună cu el, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca şi cum Ziua Domnului ar fi venit chiar.” (2Tes. 2:1,2). Apoi trece la descrierea unor întâmplări care urmează să aibă loc înainte de a doua venire (vers. 3-12). Întâmplarea cheie urma să fie o anumită ,,lepădare de credinţă” (vers. 3). Dar acea ,,cădere de la credinţă”, Pavel explică în altă parte, urma să aibă loc mai ales după moartea sa (Fapte 20:28-30, 2Tim. 4.6-8). După ce le-a schiţat anumite evenimente care precedau a doua venire, îi îndeamnă la statornicie pentru zilele care le stăteau în faţă (2Tes. 2:15-17).
În celula sa din închisoare, Pavel scria fiului său spiritual, Timotei: ,,Ce-ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere care să fie în stare să înveţe şi pe alţii” (2Tim. 2:2). E clar că Pavel instruia pe Timotei că stăteau înaintea unei perioade timp înainte de a veni Hristos.
E lucru evident, deci, ca atunci când Pavel a folosit pe ,,noi” în 1Tes. 4.15 nu se cuprindea pe sine, ci vorbea de acei credincioşi creştini care ar fi trăit în zilele de pe urmă. ,,Noi” arată simplu că aparţineau cetei neîntrerupte de credincioşi care se întindea peste secole.
Petru scria: ,,Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi, dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii.” (1Pet. 4:7). Se aplicau aceste cuvinte în chip necesar grupei imediate căreia el îi scria? Răspunsul pare să fie nu, deoarece citim în a doua lui epistolă – scrisă nu ştim la câtă vreme după cea dintâi - ,,Ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai înainte de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri. Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: ‚Unde este făgăduinţa venirii Lui?’” (2Pet. 3:2-4). Cuvintele acestea sugerează cât se poate de rezonabil că Petru aştepta o dezvoltare viitoare care urma să producă un fel de batjocoritori.
Notaţi îndeosebi faptul că Petru, ocupându-se de a doua venire, îndeamnă pe credincioşi să-şi ,,aducă aminte de lucrurile vestite mai înainte de sfinţii prooroci”. Mai la începutul aceleaşi epistole, el declara: ,,Şi avem cuvântul proorociei făcut şi mai tare, la care faceţi bine că luaţi aminte ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre” (2Pet. 1:19). Că Petru învăţa că o oarecare perioadă de timp trebuia să treacă înainte de a doua venire este evident din cuvintele sale. Credincioşii trebuiau să urmeze lumina profetică ,,până se va crăpa de ziuă”. În stare sufletească asemănătoare, Pavel declara tesalonicenilor: ,,Cât despre vremi şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice ‚Pace şi linişte’, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.” (1Tes. 5.1-4)
Acest apel al apostolilor la scrierile profeţilor reflectă cuvintele lui Hristos cu privire la ceea ce ,,Daniel proorocul” scrisese despre evenimentele viitoare: ,,Cine citeşte, să înţeleagă.” (Mat. 24:15).
5. În cadrul acesta de îndemn către credincioşi de a-şi călăuzi paşii după lumina profeţiei, venim logic la o considerare a faptului că Biblia conţine anumite profeţii specifice, cu privire la venirea Domnului, profeţii care se ocupă cu mari perioade de timp şi care ne fac în stare să cunoaştem când a doua venire ,,este aproape, este chiar la uşi” (Mat. 24:33). Ne referim îndeosebi la cărţile lui Daniel şi Apocalipsa. În înţelepciunea lui Dumnezeu, cărţile acelea în cel mai bun caz nu au fost decât puţin înţelese în primele secole ale erei creştine. Într-adevăr unele din profeţiile lui Daniel trebuie să fie ,,ascunse şi sigilate până la timpul sfârşitului” (Dan. 12:9). Ele erau în cea mai mare măsură pentru timpul sfârşitului.
Astăzi avem potopul de lumină adăugată care străluceşte de pe paginile cărţii lui Daniel şi ale cărţii pereche, Apocalipsa. Profeţiile lor cu privire la timp ne fac în stare să ştim, într-un fel care nu era cu putinţă de a cunoaşte mai înainte, ,,vremile şi soroacele” profetice (1Tes. 5:1). Profeţiile lor ne fac în stare să vorbim cu siguranţă profetică şi să afirmăm că sfârşitul tuturor lucrurilor e cu adevărat aproape. Tocmai bazată pe tăria acestor pagini strălucitor luminate ale profeţiei, mişcarea adventă de astăzi poate justifica proclamarea unei solii cât se poate de sigure cu privire la apropierea Zilei lui Dumnezeu.
COMENTARII ELLEN G. WHITE
1 PP 719; 5T 712
7 4T 93
8 AH 393; CS 257; 1T 220; 2T 435; 5T 181
10 GC 467; MB 18
11 Ev 219; 5T 88, 162, 707; 8T 252
11–14CH 579
12 CS 231; 5T 382; 8T 18
14 CSW 95, 107; CT 103; FE 290, 465; TM 171; WM 49