13:11 Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut.
Şi aceasta. [Şi aceea, KJV.] Literal, ,,şi aceasta”. Expresia reaminteşte îndemnul precedent de a nu datora decât iubire, care ea însăşi este rezumatul datoriilor creştine prescrise la cap. 12:13. Şi ca un motiv urgent pentru împlinirea acestor datorii, Pavel face acum apel la ceea ce a fost totdeauna un îndemn la vieţuire creştină – credinţa în apropierea celei de-a doua veniri a lui Hristos (cf. 1Cor. 7:29; Evr. 10:25, 37; 1Pet. 4:7).
Împrejurări. [Timp, KJV.] Gr. kairos. Termenul acesta nu se aplică la timp, în general, ci la un timp definit, măsurat sau fixat, sau la o perioadă sau împrejurare critică (vezi Mar. 1:15; cf. 1Cor. 7:29; Apoc. 1:3). Credincioşii din Roma nu puteau decât să-şi dea seama de timpul critic în care trăiau. De aceea Pavel îi îndeamnă să se scuture de toată încropeala şi indolenţa lor, să pună capăt mulţumirii de sine şi să se îmbrace ,,în Domnul Isus Hristos”.
Ceasul. [Timpul suprem, KJV.] Gr. hora ede, ,,ceasul e deja” (cf. Mat. 24.44; 25:13). Să vă treziţi. Literal ,,ca să ne deşteptăm”. Dovezi textuale importante (cf. pag. 10) pot fi citate pentru exprimarea ,,să vă deşteptaţi”. Somn. Pregătirea necesară pentru ziua cea mare a lui Dumnezeu cere de la creştini o veghere
activă. Comparaţi parabola celor zece fecioare care ,,au aţipit toate şi au adormit” (Mat. 25:5; cf. 1Tes. 5:6).
Am crezut. Adică am crezut de întâia dată. Timpul în textul grec al acestui verb arată în trecut, la cea dintâi acceptare a credinţei creştine (cf. Fapte 19:2; 1Cor. 3:5; 15:2). Aşteptarea statornică a venirii Domnului este atitudinea minţii pe care Însuşi Hristos a impus-o în repetatele Sale avertismente (vezi Mat. 24). Această aşteptare de la început fusese calificată de avertismentul ,,despre ziua aceea şi despre ceasul acela nu ştie nimeni” (Mat. 24:36) şi Pavel nu era neatent faţă de avertismentul acesta (vezi 1Tes. 5:1,2; 2Tes. 2:1,2). Cu toate acestea, anticiparea lui cu privire la ziua aceea mare nu era mai puţin vie (vezi 1Tes. 4:15, 17; 1Cor. 15:51, 52). Alţi scriitori ai NT au împărtăşit aceeaşi dispoziţie sufletească (vezi 1Pet. 4:7; 2Pet. 3; 1Ioan 2:18; Apoc. 22:12, 20; cf. Ev. 695; AA 265).
Faptul că timpul a dăinuit mai mult decât era aşteptat nu înseamnă că Cuvântul lui Dumnezeu a dat greş. E o lucrare de făcut şi multe condiţii, de împlinit înainte ca Hristos să vină (vezi Ev. 694657). Între timp, pentru credinciosul individual, un simţ stăruitor şi vital al scurtimii timpului şi al iminenţei revenirii lui Hristos reprezintă o motivare indispensabilă pentru a completa lucrarea necesară şi a împlini condiţiile cerute. Rămâne pururea adevărat că pentru aceia care dorm în mulţumire de sine, Ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea ,,şi nu va fi chip de scăpare” (1Tes. 5:3).