English Home Romanian Home
Electronic Bible Online Pages Multi Language Phone Application One Language d/">Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Electronic Books Online Pages Build Ebook Phone Application Download Ebook Phone Application Download Desktop Application Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Create Bible Application Create E-Books Application
Credits News
About our project   |    Mobile Pages   |   
Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Romani

Adventist

Romanian

Printable ModePrintable Mode

Romani, 13


13:1 Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.

Oricine. [Orice suflet, KJV.] Adică fiecare persoană (vezi Rom. 2:9; cf. cele de la Psa. 16:10).

Să fie supus. Gr. hupotasso, ,,a se supune”, ,,a fi în supunere”, ,,a asculta”. Stăpânirilor celor mai înalte. [Stăpânirilor superioare, KJV.] Literal, ,,autorităţilor care se consideră mai presus”, însemnând ,,cei care sunt puşi în autoritate peste alţii”. Vezi 1Pet. 2:13; cf. Luc. 12:11; Titus 3:1. Prin toată secţiunea aceasta, cuvântul tradus ,,putere” înseamnă ,,autoritate”, adică putere de a domni sau a guverna. El trebuie să fi distins de dunamis, tradus şi el adesea ,,putere” (vezi Rom. 1:16, 20; 1Cor. 1:18), care înseamnă ,,tărie”, ,,forţă”, ,,putere [sau ,,abilitate”] de a săvârşi”.

Nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Adică nu există autoritate omenească decât prin permisiunea şi sub controlul Lui. VT adesea afirmă că Dumnezeu ridică una şi doboară alta (vezi Dan. 4:17; cf. cap. 2:21; 4:25, 34, 35).

Stăpânirile care sunt. Sau autorităţile ,,existente”.

Sunt rânduite de Dumnezeu. Cuvintele greceşti din vers. 1 şi 2, care sunt traduse ,,supus”, ,,rânduite”, ,,se împotriveşte” (prima apariţie) şi ,,rânduielii” sunt toate construite pe aceeaşi rădăcină tasso, ,,a ordona”, ,,a aranja”, ,,a pune”. Aceasta dă o forţă antitetică pasajului care nu poate fi deplin prezentată în traducere.

Pavel nu lasă în versetele acestea a se înţelege că Dumnezeu totdeauna aprobă puterea cârmuirilor civile. Şi nici nu vrea Pavel să spună că e datoria creştinului de a li se supune totdeauna. Cerinţele cârmuirii s-ar putea uneori să fie contrarii legii lui Dumnezeu şi în asemenea împrejurări, creştinul trebuie să asculte ,,mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Fapte 4:19; 5:29). Subiectul lui Pavel e că puterea domnitoare a cârmuirilor omeneşti e încredinţată oamenilor de către Dumnezeu, potrivit cu propriile Lui scopuri pentru binele omului. Dăinuirea lor în putere sau căderea lor din autoritate sunt în mâinile Sale. De aceea, creştinul va susţine autoritatea statului existent. El nu se va încumeta să ia în propriile sale mâini rezistarea la ,,puterile care sunt” sau să le demită.

Învăţătura de felul acesta era deosebit de necesară pe vremea lui Pavel, deoarece pe vremea aceea, iudeii erau într-o stare turbulentă şi deja stârniseră rebeliuni în diferite părţi ale Imperiului Roman. Dacă creştinii ar fi dat pe faţă un spirit la fel de nesupus ar fi însemnat să aibă parte de aceeaşi neplăcere care începea să cadă asupra iudeilor şi ar fi avut ca rezultat pierderea protecţiei statului roman, care adesea fusese o binecuvântare pentru creştini, aşa cum Pavel putea mărturisi din propria sa experienţă (vezi Fapte 22:24-30). Mai mult, ar fi adus ocară asupra bisericii creştine şi asupra soliei ei de pace şi iubire frăţească. De aceea Pavel în altă parte îndeamnă pe credincios să se roage pentru cei din locuri de autoritate (1Tim. 2.1,2) şi să asculte de ei (Titus 3:1). La fel, Petru îndeamnă pe creştini să fie ,,supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul” (1Pet. 2.13-17).



13:2 De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc, îşi vor lua osânda.

Cine se împotriveşte stăpânirii. [Se împotriveşte puterii, KJV.] Literal ,,se aliniază împotriva autorităţii”, ,,se aşează în ordine de bătaie împotriva autorităţii”.

Rânduielii. Gr. diatage, literal ,,ceea ce este rânduit”, ,,ceea ce este aşezat”. Singura altă apariţie a acestui cuvânt e în Fapte 7:53, unde e tradus ,,dispoziţie” [,,rânduieli”, Nitz.]. Ideea lui Pavel ar putea fi redată literal: ,,se aşează împotriva a ceea ce a fost rânduit de Dumnezeu”.

Osânda. Gr. krima, ,,condamnare”, ,,judecată” (vezi cap. 2:2; 5:16; 11:33). Pavel se referă aici la sentinţa dată de autorităţile cârmuitoare, ca slujitori ai lui Dumnezeu, în lumea aceasta (cap. 13:4), împotriva celor care se împotrivesc. Întrucât neascultarea de ,,stăpânirile care sunt” înseamnă împotrivire faţă de rânduiala lui Dumnezeu, pedeapsa pe care autorităţile o aplică reprezintă şi judecata şi mânia lui Dumnezeu asupra cetăţenilor rebeli.



13:3 Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea.

Nu sunt de temut. [Nu sunt o groază, KJV; Nu sunt o teamă, Nitz.] În general, cârmuitorii nu sunt de temut decât când cineva face răul. De fapt, natural nu toţi cârmuitorii aparţin acestei categorii, deoarece mulţi dintre ei au persecutat pe cei buni; de pildă, Nero, împăratul roman pe vremea când Pavel scria epistola aceasta, care mai târziu a purtat răspunderea martirizării lui Pavel. Totuşi, în general, e lucru adevărat că cei virtuoşi nu au nimic de temut din partea autorităţilor civile. Cârmuirile ca atare nu sunt o groază pentru faptele bune. Dimpotrivă, ele există pentru un scop bun şi, în general vorbind, e spre folosul creştinului de a se supune cererilor lor (vezi 1Tim. 2.1,2).

Vrei, dar? Gr. thelo, ,,a dori”, ,,a voi”. Creştinul care doreşte să nu aibă nici o temere de cârmuirea civilă ar trebui să practice săvârşirea binelui şi atunci, va fi lăudat pentru purtarea lui bună (cf. 1Pet. 2:14,15).

De la ea. Însemnând ,,de la autoritatea cârmuitoare”.



13:4 El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.

[Căci, KJV; Nitz.] Acesta introduce motivul declaraţiei anterioare. Întrucât statul există ca un slujitor al lui Dumnezeu pentru un scop bun, creştinul n-are cauză de a se teme de autoritatea lui dacă duce o viaţă paşnică. Aici Pavel exprimă un adevăr general, nezăbovind să-şi califice afirmaţia cu excepţii specifice.

El. Referindu-se la ,,puterea”, ,,autoritatea”, din vers. 3. Slujitorul. Gr. diakonos, ,,slujitor” (vezi cap. 15:8; 16:1). Diakonos este şi cuvântul care descrie slujba diaconului (1Tim. 3:8,12). Pentru binele. Adică să promoveze binele. Aceasta e adevărata cauză a existenţei cârmuirii

civile, ca slujitor şi reprezentant al lui Dumnezeu.

Tău. Adică pentru avantajul tău, în interesul tău.

Sabia. Simbolul autorităţii cârmuitorului de a aplica pedeapsa.

Ca să-l răzbune. [Un răzbunător, KJV.] Gr. ekdikos, ,,răzbunător”. Singura altă apariţie a acestui cuvânt în NT este în 1Tes. 4:6. În papirusurile greceşti, termenul acesta e în general folosit pentru ,,un reprezentant legal”.

Să pedepsească. [Să execute mânia, KJV; În privinţa mâniei, Nitz.] Literal ,,pentru mânie”. Ca ,,slujitor al lui Dumnezeu” statul urmează să aplice pedeapsa făcătorilor de rele (cf. vers. 2; cap. 12:19).



13:5 De aceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului.

De aceea. Acesta se referă la cele patru versete precedente, în care Pavel a prezentat cauzele ascultării.

De frica pedepsei. [Pentru mânie, KJV¸ Din pricina mâniei, Nitz.] Literal ,,din cauza mâniei”. Întrucât autorităţile civile există prin rânduială dumnezeiască, creştinul trebuie să asculte nu numai pentru că vrea să evite pedeapsa, ci pentru că e drept să asculte. Singura excepţie este când legea statului vine în conflict cu Legea lui Dumnezeu.



13:6 Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta.

Plăţile şi birurile. Textul grecesc poate fi tradus în ambele felurile [,,să plătiţi”, ,,plătiţi”]. Contextul sugerează că aceasta nu e o poruncă, ci o afirmaţie a unui fapt. Evident primii creştini considerau ca o chestiune de principiu să plătească impozitele, poate în ascultare de învăţătura lui Hristos (Luc. 20:20-25), aşa cum e reflectată în Rom. 13:7. Susţinând în felul acesta cârmuirea civilă cu contribuţia lor, creştinii recunoşteau că datorau ascultare statului ca rânduit de Dumnezeu, ,,ca să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine” (1Pet. 2.14).

Slujitori. Gr. leitourgoi, ,,slujitori”, ,,slujitori publici”, sursa cuvântului nostru ,,liturghie”. Acesta nu este acelaşi cuvânt care e tradus ,,slujitor” în vers. 4 (vezi comentariul acolo). Ambele cuvinte sunt folosite pentru servicii seculare, dar termenul acesta este special aplicat la lucrarea preoţească (vezi Rom. 15:16; Evr. 8:2). Prin folosirea termenului acestuia s-ar putea ca Pavel să scoată în evidenţă cuviinţa şi necesitatea ascultării de puterile civile, investindu-le cu o oarecare sfinţenie de caracter, ca ,,slujitori publici ai lui Dumnezeu”.

Făcând necurmat. [Sunt stăruitori, Nitz.] Sau ,,stăruind”. Cuvântul tradus în felul acesta e tradus ,,stăruitor” în cap. 12:12.

Tocmai slujba aceasta. [Tocmai lucrul acesta, KJV.] Adică slujba lui Dumnezeu, descrisă în vers. 3,4.



13:7 Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.

[De aceea, KJV.] Dovezi textuale atestă (cf. pag. 10) omiterea acestui cuvânt. Unii comentatori privesc versetul acesta ca o concluzie la argumentaţia lui Pavel cu privire la datoria creştinului de a asculta de stat. În acest caz, ,,tuturor” e înţeles ca referindu-se la cei din autoritate. Alţi comentatori, însă, interpretează versetul acesta ca o afirmare a principiului larg cuprinzător care se aplică atât la secţiunile precedente, cât şi la cele următoare. În cazul acesta, ,,tuturor” se referă la toţi omenii şi maxima lui Pavel este ,,Daţi tuturor oamenilor cele ce li se cuvine.”

Birul. Gr. phoros, ,,impozit”, ,,datorie”. Înţelesul de ,,chirie” e găsit în papirusuri. Compară Luc.

20:22. Vama. Gr. telos, (vezi Mat. 17:25). Frica. Gr. phobos, aici însemnând respectul cu care ar trebui privit cel care e în loc de autoritate, nu frică în sensul de spaimă şi groază. Comparaţi 1Pet. 2:18; 3:2.

Cinstea. Comparaţi 1Pet. 2:17. Pe vremea lui Pavel, agenţii cârmuirii romane, care erau împuterniciţi să strângă impozitele şi vama, erau, cel puţin pentru iudei, un obiect de ură şi dispreţ. De aceea, sfatul lui Pavel către credincioşii din Roma, ca nu numai să se supună la plata impozitului, dar şi să dea cinstea şi respectul cuvenit cârmuitorilor lor, era în contrast izbitor cu sentimentul în creştere al rebeliunii care era stârnită de iudeii fanatici şi aceasta urma să aducă în curând prăpăd asupra naţiunii lor (vezi Josephus, Război ii. 13. 4-7 [258-270]).



13:8 Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea.

Să nu datoraţi nimănui nimic. Creştinul trebuie să-şi plătească toate datoriile care-i revin, dar e o datorie pe care niciodată nu o poate plăti deplin, şi anume, datoria de iubire faţă de semenii săi.

Să vă iubiţi unii pe alţii. Iubirea reciprocă este o obligaţie nemărginită. E o datorie pe care omul trebuie să caute fără încetare să o împlinească, dar care niciodată nu va fi pe deplin realizată, atâta vreme cât rămâne prilej de a face bine semenilor.

Iubeşte pe alţii. [Iubeşte pe un altul, KJV.] Literal, ,,iubeşte pe celălalt”. De unde traducerea ,,pe semenul său” (RSV).

A împlinit. Acela care iubeşte pe semenii săi a împlinit intenţia şi rostul Legii. Toate poruncile lui Dumnezeu sunt bazate pe acel unic principiu al iubirii (Mat. 22:34-40; cf. Rom. 13:5). De aceea, Legea Lui nu poate fi perfect ascultată prin simplă conformare faţă de literă. Adevărata ascultare este o chestiune a inimii şi a duhului (cf. Rom. 2:28,29). Nu satisfacerea din afară, ci iubirea din inimă este împlinirea Legii (cap. 13:10). Adevărul acesta fundamental iudeii au fost greoi a-l crede şi practica, în ciuda învăţăturilor clare ale lui Moise asupra subiectului (vezi Lev. 19:18, 34; Deu. 6:5; 10:12). Ei au transformat legea iubirii lui Dumnezeu într-un cod rigid şi lipsit de iubire. Ei erau grăbiţi să dea zecime din izmă, din mărar şi din chimen, dar treceau cu vederea lucrurile mai grele ale legii, credinţa, judecata, îndurarea şi iubirea lui Dumnezeu (Mat. 23:23; Luc. 11:42). De aceea Isus a căutat să descopere încă o dată adevăratul scop al poruncilor Tatălui Său. El a învăţat că toate poruncile sunt rezumate în iubire (Mat. 22:37-40; Mar. 12:29-34; Luc. 10:27.28) şi că semnul distinctiv al ucenicului ascultător este iubirea pentru semenii săi (Ioan 13:34,35).

Legea. Literal, ,,legea” (vezi cap. 2:12). Deşi referirile sale la anumite porunci din Decalog (cap. 13) arată că Pavel are în minte îndeosebi Legea aceea, lipsa articolului hotărât la ,,lege” sugerează că s-ar putea ca el să vorbească despre ,,lege” ca principiu. După cum păcatul este neascultare de lege sau nelegiuire (vezi 1Ioan 3:4), tot aşa, dimpotrivă, iubirea este (literal), ,,împlinirea legii” (Rom. 13:10).



13:9 De fapt: Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti, şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

De fapt. [Deoarece, KJV; Căci, Nitz.] Adică poruncile pe care Pavel le citează acum. Acela care iubeşte pe semenul său, nu va fura de la el, nu-i va lua viaţa, nu-i va pofti bunurile şi nici nu va mărturisi mincinos împotriva lui şi nici nu va comite adulter cu nevasta lui.

[Să nu mărturiseşti mincinos, KJV.] Dovezi textuale favorizează (cf. pag. 10) omiterea aici a acestei porunci. S-ar putea să fi fost adăugată de un copist pentru a face mai amplă lista familiară a tablei a doua a poruncilor. Totuşi, faptul că, evident, Pavel nu făcea o încercare de a fi complet, este arătat de cuvintele sale: ,,şi orice altă poruncă este”. Ordinea poruncilor diferă de aceea din Exo. 20:13-15, a şaptea fiind plasată înainte de a şasea. Acelaşi aranjament apare în Mar. 10:19; Luc. 18.20; Iac. 2.11. Ordinea regulată e găsită în Mat. 19:18. Pavel poate urma ordinea vreunui manuscris al LXX. Ordinea pe care o urmează el este aceea din Codex Vaticanus, la Deu. 5:17. În Exo. 20:13-15, acelaşi manuscris pune porunca a şaptea cea dintâi, în seria ultimelor cinci, apoi a opta, apoi a şasea.

Cuprinsă. [Cuprinsă pe scurt, KJV.] Gr. anapakephalaio, ,,a însuma”.

Să iubeşti. Citatul este din Lev. 19:18 (vezi comentariul acolo).



13:10 Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.

Dragostea nu face. [Iubirea nu lucrează, KJV.] Vezi 1Cor. 13:4,6.

Împlinirea. Gr. pleroma, ,,împlinirea”, ,,umplerea” (cf. vers. 8).

Legii. Literal ,,lege” (vezi vers. 8).



13:11 Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut.

Şi aceasta. [Şi aceea, KJV.] Literal, ,,şi aceasta”. Expresia reaminteşte îndemnul precedent de a nu datora decât iubire, care ea însăşi este rezumatul datoriilor creştine prescrise la cap. 12:13. Şi ca un motiv urgent pentru împlinirea acestor datorii, Pavel face acum apel la ceea ce a fost totdeauna un îndemn la vieţuire creştină – credinţa în apropierea celei de-a doua veniri a lui Hristos (cf. 1Cor. 7:29; Evr. 10:25, 37; 1Pet. 4:7).

Împrejurări. [Timp, KJV.] Gr. kairos. Termenul acesta nu se aplică la timp, în general, ci la un timp definit, măsurat sau fixat, sau la o perioadă sau împrejurare critică (vezi Mar. 1:15; cf. 1Cor. 7:29; Apoc. 1:3). Credincioşii din Roma nu puteau decât să-şi dea seama de timpul critic în care trăiau. De aceea Pavel îi îndeamnă să se scuture de toată încropeala şi indolenţa lor, să pună capăt mulţumirii de sine şi să se îmbrace ,,în Domnul Isus Hristos”.

Ceasul. [Timpul suprem, KJV.] Gr. hora ede, ,,ceasul e deja” (cf. Mat. 24.44; 25:13). Să vă treziţi. Literal ,,ca să ne deşteptăm”. Dovezi textuale importante (cf. pag. 10) pot fi citate pentru exprimarea ,,să vă deşteptaţi”. Somn. Pregătirea necesară pentru ziua cea mare a lui Dumnezeu cere de la creştini o veghere

activă. Comparaţi parabola celor zece fecioare care ,,au aţipit toate şi au adormit” (Mat. 25:5; cf. 1Tes. 5:6).

Am crezut. Adică am crezut de întâia dată. Timpul în textul grec al acestui verb arată în trecut, la cea dintâi acceptare a credinţei creştine (cf. Fapte 19:2; 1Cor. 3:5; 15:2). Aşteptarea statornică a venirii Domnului este atitudinea minţii pe care Însuşi Hristos a impus-o în repetatele Sale avertismente (vezi Mat. 24). Această aşteptare de la început fusese calificată de avertismentul ,,despre ziua aceea şi despre ceasul acela nu ştie nimeni” (Mat. 24:36) şi Pavel nu era neatent faţă de avertismentul acesta (vezi 1Tes. 5:1,2; 2Tes. 2:1,2). Cu toate acestea, anticiparea lui cu privire la ziua aceea mare nu era mai puţin vie (vezi 1Tes. 4:15, 17; 1Cor. 15:51, 52). Alţi scriitori ai NT au împărtăşit aceeaşi dispoziţie sufletească (vezi 1Pet. 4:7; 2Pet. 3; 1Ioan 2:18; Apoc. 22:12, 20; cf. Ev. 695; AA 265).

Faptul că timpul a dăinuit mai mult decât era aşteptat nu înseamnă că Cuvântul lui Dumnezeu a dat greş. E o lucrare de făcut şi multe condiţii, de împlinit înainte ca Hristos să vină (vezi Ev. 694657). Între timp, pentru credinciosul individual, un simţ stăruitor şi vital al scurtimii timpului şi al iminenţei revenirii lui Hristos reprezintă o motivare indispensabilă pentru a completa lucrarea necesară şi a împlini condiţiile cerute. Rămâne pururea adevărat că pentru aceia care dorm în mulţumire de sine, Ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea ,,şi nu va fi chip de scăpare” (1Tes. 5:3).



13:12 Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.

Noaptea. Întrucât a comparat starea spirituală prezentă a cititorilor săi cu ,,somnul”, Pavel continuă ilustraţia contrastând viaţa prezentă cu aceea care urmează să vină, ca noaptea cu ziua (cf. Evr. 10:25).

Să ne dezbrăcăm. [Să lepădăm, KJV.] Gr. apotithemi, ,,a arunca la o parte”, ,,a se dezbrăca de”. Cuvântul acesta e folosit de câteva ori în NT, pentru a descrie înlăturarea obiceiurilor rele (vezi Efes. 4:22, 25; Col. 3:8; Evr. 12:1; Iac. 1:21; 1Pet. 2:1).

Faptele întunericului. Prezentate aici ca o haină care trebuie să fie dezbrăcată. În locul lor, creştinul trebuie să îmbrace armura adevărului şi neprihănirii, ca să poată fi gata pentru lumina zilei arătării lui Hristos.

Armele. [Armura, KJV.] Gr. hopla, ,,armele” sau ,,armură”. Hopla e tradus ,,arme” în Ioan 18:3; 2Cor. 10:4 şi ,,unelte” în Rom. 6:13. Comparaţi descrierea pe care o face Pavel armurii creştine în Efes. 6:11-18.

Luminii. ,,Armura luminii” e aşa intenţionată pentru a o pune în contrast cu ,,faptele întunericului”. Creştinii sunt chemaţi ,,din întuneric la lumina Sa minunată” (1Pet. 2:9). Ei sunt numiţi ,,fii ai luminii” (1Tes. 5:5) şi, în consecinţă, duc lupta spirituală cu arme ale luminii.



13:13 Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;

Să trăim. [Să umblăm, KJV.] Adică să trăim, să ne purtăm.

Frumos. [Onest, KJV; Cuviincios, Nitz.] Gr. euschemonos, literal ,,după o bună manieră”, de unde ,,cu graţie”, ,,cuviincios”, ,,onorabil”. Cuvântul englez ,,honest” originar însemna ,,onorabil”. Wycliff foloseşte cuvântul în traducerea lui la 1Cor. 12:3. Acelaşi lucru la Rom. 12:17, unde ,,lucruri oneste” înseamnă ,,lucruri onorabile şi bune”. Cuvântul apare şi la 1Cor. 14:40 şi 1Tes. 4:12, unde e tradus respectiv ,,cuviincios”.

Ca în timpul zilei. Oamenii răi caută să ascundă faptele lor de silnicie şi împlinirea poftelor sub acoperământul nopţii (1Tes. 5:7; Efes. 5:11, 12). Dar creştinul trebuie să se poarte ca şi cum întreaga lume ar putea să vadă ceea ce face. El e un fiu al zilei, nu al nopţii (1Tes. 5.5) şi ar trebui să trăiască aşa ca un fiu al luminii (Efes. 5.8).

Chefuri. [Orgii, KJV; Ospeţe desfătătoare, Nitz.] Gr. komoi, ,,chefuri”, ,,petreceri” (cf. Gal.

5:21; 1Pet. 4:3).

Curvii. [Culcări ruşinoase, Nitz.] Gr. koitai, ,,depravare”, ,,imoralitate”.

Fapte de ruşine. [Destrăbălare, KJV; Desfrânări, Nitz.] Gr. aselgeiai, ,,senzualitate”, ,,desfrâu”,

,,indecenţă” (cf. Cor. 12:21; Gal. 5:19). Păcatele din lista aceasta erau îndeosebi stăpânitoare printre păgâni, pe vremea lui Pavel (Rom. 12:24-31) dar n-au fost în nici un caz limitate la ei (vezi cap. 2:3,21-24).

Certuri. Gr. eris, ,,certuri”.

Pizmă. [Invidie, KJV.] Gr. zelos, ,,gelozie”.



13:14 ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.

Îmbrăcaţi-vă. În vers. 12, creştinul e îndemnat să îmbrace ,,armura luminii”. Acum Pavel înfăţişează pe Hristos Însuşi ca fiind arsenalul creştinului. Dar viaţa aceasta cu care el a fost îmbrăcat trebuie să fie continuu înnoită, în experienţa de zi cu zi de creştere şi sfinţire (Efes. 4:24; Col. 3:12–14). Fiecare nou pas în dezvoltarea aceasta poate fi privit ca o nouă îmbrăcare cu Hristos şi creştinul care stăruie în această experienţă transformatoare va imita din ce în ce mai mult viaţa şi caracterul lui Hristos şi Îl va reflecta înaintea lumii (vezi 2 Cor. 3:2, 3; COL 69; cf. Gal. 4:19).

Carne. Adică natura fizică stricată (vezi cap. 8.11). Trebuie să se ia măsuri pentru nevoile corpului, dar creştinul nu trebuie să-şi facă preocupări pentru excitarea şi satisfacerea poftelor nesfinte. O viaţă luxoasă şi de satisfacere a poftelor stimulează acele impulsuri ale firii pământeşti pe care creştinul ar trebui să caute mai degrabă să le mortifice (cap. 6:12, 13; 8:13). De aceea Pavel avertizează pe credincioşi să nu lase gândurile lor să se ocupe cu astfel de lucruri. NOTĂ ADIŢIONALĂ LA CAPITOLUL 13

Anumiţi scriitori ai Noului Testament uneori par să vorbească despre venirea lui Hristos ca urmând să aibă loc imediat. Următoarele texte sunt citate ca ilustraţii pentru aceasta: Rom. 13:11, 12; 1Cor. 7:29; Filp. 4:5; 1Tes. 4:15, 17; Evr. 10:25; Iac. 5:8, 9; 1Pet. 4:7; 1Ioan 2:18.

Unii s-ar grăbi să tragă concluzia că scriitorii Bibliei erau nişte oameni iremediabil eronaţi sau cel puţin că nimic nu se poate şti cu privire la timpul venirii lui Hristos. Dar dovezile nu cer o astfel de concluzie.

Anumite fapte ies clar în evidenţă în repetata tratare a sfârşitului lumii sau a venirii lui Hristos. Şi în lumina acestor fapte e cu putinţă, credem noi, să ajungem la o concluzie deplin consistentă cu credinţa în inspiraţia Scripturii şi faptul solemn al celei de-a doua veniri. Faptele sunt acestea:

1. 1. Scriitorii Bibliei totdeauna vorbesc despre certitudinea celei de-a doua veniri. Lucrul acestaeste adevărat atât cu privire la scriitorii VT, cât şi ai NT. Oricare cititor al Bibliei care ia cuvintele în înţelesul lor cel mai evident, trage concluzia că ,,ziua Domnului... va veni” (2Pet. 3:10).

2. 2. Scriitorii Bibliei care vorbesc despre acest subiect par să fie atât de stăpâniţi de grandoarea, de slava, de natura culminantă a evenimentului pentru fiecare om şi pentru toată creaţiunea, încât adesea vorbesc ca şi cum el ar fi singurul mare eveniment care stă înainte. Lumina strălucitoare a zilei lui Dumnezeu pare adesea să excludă orice altceva din privirea şi mintea profetului. Cititorul capătă impresia clară că scriitorul inspirat consideră orice altceva ce ar precede a doua venire ca fiind doar de importanţă minoră, un prolog la acea grandioasă culminare ,,către care înaintează toată naraţiunea”. Într-adevăr se poate ca el adesea să aibă impresia că ziua cea mare a şi venit.

Această vie prezentare a celei de-a doua veniri a început, evident, cu Enoh, ,,al şaptelea patriarh de la Adam”, care spunea nelegiuiţilor de pe vremea sa: ,,Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă judecată împotriva tuturor” (Iuda 14,15). Nu e nimic în context care să sugereze că Enoh lămurea că venirea urma să aibă loc câteva mii de ani mai târziu. De fapt, poate că nici nu va fi cunoscut lucrul acesta. Lui i se descoperise că Domnul urma să vină la judecată, nimic altceva nu interesa.

3. Scriitorii Bibliei scoteau în evidenţă că ziua Domnului urma să vină brusc, pe neaşteptate. Afirmaţiile lui Hristos sunt cea mai bună expunere a acestui lucru. El a zis: ,,Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru” (Mat. 24:42). ,,Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia şi astfel, ziua aceea să vină peste voi fără veste, ca un hoţ. Căci aşa va veni peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.” (Luc. 21:34-36).

Pavel reproduce cuvintele Domnului: ,,Ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea” (1Tes. 5:2). La fel, Petru scria: ,,Ziua domnului însă va veni ca un hoţ” (2Pet. 3:10).

Tocmai faptul acesta al arătării deodată şi pe neaşteptate a celei de-a doua veniri, înmănuncheat cu certitudinea acelui mare eveniment, e ceea ce în mod inevitabil a dat predicării celei de-a doua veniri calitatea de iminenţă, cel puţin din punct de vedere potenţial.

Acum, având în vedere faptul că Domnul nu a socotit ca fiind bine să descopere ,,ziua şi ceasul” (Mat. 24:36) venirii Sale şi a îndemnat la stăruitoare veghere pe urmaşii Săi, pentru ca ziua aceea să nu vină asupra lor ,,ca un hoţ”, ce altceva am putea aştepta decât ca scriitorii NT să scrie despre a doua venire cu accentul principal asupra iminenţei? Lucrul acesta nu aruncă umbră asupra inspiraţiei lor. Prin descoperire şi prin învăţătură directă de la Hristos, ei ştiau că El va veni a doua oară , că venirea Lui va fi precedată de timpuri tumultoase, că ea va avea loc deodată, pe neaşteptate, şi că ei şi cei cărora ei le slujeau trebuiau să fie în stare de stăruitoare veghere. Dar lor nu le fuseseră descoperite ,,ziua şi ceasul”. De unde, acea singură limitare a descoperirii pentru ei, ei prezentau credincioşilor îndemnul stăruitor şi avertizarea stăruitoare cu privire la Ziua Domnului.

Era cât se poate de evident în planul lui Dumnezeu ca profeţii Săi să nu posede anumite cunoştinţe cu privire la aspectele temporale ale venirii lui Hristos. Domnul, chiar înainte de înălţarea Lui, a liniştit întrebările ucenicilor Săi cu privire la fixarea în timp a viitoarelor Sale acţiuni, declarând: ,,Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele, pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” (Fapte 1:7)

4. Autorii Bibliei n-au scris numai cu privire la ziua imediată a anumitei grupe de oameni căreia, de pildă, îi putea fi adresată o scrisoare. Dacă lucrurile ar fi fost aşa, atunci puterea de document a Scripturii ar fi încetat odată cu generaţia care a primit soliile de la oamenii folosiţi de Dumnezeu ca scriitori. Dar, ei au scris cu pană inspirată şi fără îndoială, adesea fără a fi deplin conştienţi de aceasta – pentru toate generaţiile până la revenirea Domnului. E adevărat, unele lucruri pe care ei le-au scris – despre circumcizie, de pildă – avea o relevanţă particulară pentru generaţia în care autorii NT au scris, în timp ce alte părţi, dimpotrivă, aveau o însemnătate tot mai mare, pe măsură ce culminarea istoriei pământului se apropia.

Faptul acesta, că scriitorii Bibliei au scris cu îndemnare, avertizare şi învăţătură pentru toţi cei care urmau să trăiască până la a doua venire, revarsă un plus de lumină asupra afirmaţiilor NT care vorbesc despre iminenţa ei. E adevărat, soliile, privite în contextul lor istoric, sunt adresate unui anumit grup care trăia atunci. Cu adevărat, cea mai mare parte a sfaturilor spirituale din Scriptură sunt plasate într-un context istoric al unui anumit popor şi al unor anumite timpuri cu multă vreme înainte.

Dar, deşi o afirmaţie e făcută unor anumiţi credincioşi, s-ar putea ca ea să se aplice nu atât de mult la ei, cât la urmaşii lor spirituali. Când Hristos a descris ucenicilor Săi anumite evenimente cheie care urmau să preceadă venirea Lui şi să servească drept semne ale ei, El a cuprins o perioadă de aproape două milenii. Când a început descrierea căderii Ierusalimului, a spus: ,,Când veţi vedea‚ urâciunea pustiirii’ despre care vorbeşte proorocul Daniel, ‚aşezată în Locul Sfânt’” (Mat. 24:15). ,,Voi” însemna ucenicii, cărora El le vorbea nemijlocit. Dar El continuă, ocupându-se de ,,marea strâmtorare”, despre care vorbise Daniel în profeţie, care se întinde până în sec. al XVIII-lea, şi continuă cu îndemnul: ,,Atunci dacă vă va spune cineva...” (vers. 23). Acum se poate spune că Hristos din nou avertiza pe cei doisprezece ucenici ai Săi cu privire la dezamăgirile ce urmau să vină. Dar întregul context ne cere să credem că vorbea, şi chiar mai corespunzător, urmaşilor Săi care urmau să trăiască în sec. al XVIII-lea şi mai departe.

Acest fapt al Scripturii, că grupa imediat prezentă s-ar putea să fie primitoarea unei solii nu numai pentru ea, dar şi, ba încă şi mai particular, pentru o generaţie ulterioară, ne fereşte de a ne grăbi să tragem concluzii neîntemeiate cu privire la fixarea în timp a unor anumite evenimente viitoare.

Că imediat după înălţare, ,,fraţii”, probabil cuprinzând pe apostoli, gândeau că Hristos ar putea să vină în timpul lor, pare evident: ,,A ieşit zvonul printre fraţi că ucenicul acela [Ioan] nu va muri deloc” (Ioan 21.23), ci că va trăi să vadă revenirea Domnului (cf. Fapte 1:6,7).

Totuşi e dovadă sigură în NT că Dumnezeu a dat o măsură de lumină oamenilor de care Dumnezeu S-a servit ca scriitori ai Săi cu privire la timpul care va trece până la venirea lui Hristos. În întâia lui scrisoare către tesaloniceni, Pavel a scris cu privire la cea de-a doua venire: ,,Noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului” (1Tes. 4.15). Dar dorea Pavel ca tesalonicenii să tragă concluzia că Ziua Domnului venise? Evident unii au tras o astfel de concluzie, deoarece în a doua lui scrisoare, el revine asupra subiectului: ,,Vă rugăm, dar, fraţilor, pentru venirea Domnului nostru Isus Hristos şi adunarea noastră împreună cu el, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca şi cum Ziua Domnului ar fi venit chiar.” (2Tes. 2:1,2). Apoi trece la descrierea unor întâmplări care urmează să aibă loc înainte de a doua venire (vers. 3-12). Întâmplarea cheie urma să fie o anumită ,,lepădare de credinţă” (vers. 3). Dar acea ,,cădere de la credinţă”, Pavel explică în altă parte, urma să aibă loc mai ales după moartea sa (Fapte 20:28-30, 2Tim. 4.6-8). După ce le-a schiţat anumite evenimente care precedau a doua venire, îi îndeamnă la statornicie pentru zilele care le stăteau în faţă (2Tes. 2:15-17).

În celula sa din închisoare, Pavel scria fiului său spiritual, Timotei: ,,Ce-ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere care să fie în stare să înveţe şi pe alţii” (2Tim. 2:2). E clar că Pavel instruia pe Timotei că stăteau înaintea unei perioade timp înainte de a veni Hristos.

E lucru evident, deci, ca atunci când Pavel a folosit pe ,,noi” în 1Tes. 4.15 nu se cuprindea pe sine, ci vorbea de acei credincioşi creştini care ar fi trăit în zilele de pe urmă. ,,Noi” arată simplu că aparţineau cetei neîntrerupte de credincioşi care se întindea peste secole.

Petru scria: ,,Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi, dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii.” (1Pet. 4:7). Se aplicau aceste cuvinte în chip necesar grupei imediate căreia el îi scria? Răspunsul pare să fie nu, deoarece citim în a doua lui epistolă – scrisă nu ştim la câtă vreme după cea dintâi - ,,Ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai înainte de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri. Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: ‚Unde este făgăduinţa venirii Lui?’” (2Pet. 3:2-4). Cuvintele acestea sugerează cât se poate de rezonabil că Petru aştepta o dezvoltare viitoare care urma să producă un fel de batjocoritori.

Notaţi îndeosebi faptul că Petru, ocupându-se de a doua venire, îndeamnă pe credincioşi să-şi ,,aducă aminte de lucrurile vestite mai înainte de sfinţii prooroci”. Mai la începutul aceleaşi epistole, el declara: ,,Şi avem cuvântul proorociei făcut şi mai tare, la care faceţi bine că luaţi aminte ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre” (2Pet. 1:19). Că Petru învăţa că o oarecare perioadă de timp trebuia să treacă înainte de a doua venire este evident din cuvintele sale. Credincioşii trebuiau să urmeze lumina profetică ,,până se va crăpa de ziuă”. În stare sufletească asemănătoare, Pavel declara tesalonicenilor: ,,Cât despre vremi şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice ‚Pace şi linişte’, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.” (1Tes. 5.1-4)

Acest apel al apostolilor la scrierile profeţilor reflectă cuvintele lui Hristos cu privire la ceea ce ,,Daniel proorocul” scrisese despre evenimentele viitoare: ,,Cine citeşte, să înţeleagă.” (Mat. 24:15).

5. În cadrul acesta de îndemn către credincioşi de a-şi călăuzi paşii după lumina profeţiei, venim logic la o considerare a faptului că Biblia conţine anumite profeţii specifice, cu privire la venirea Domnului, profeţii care se ocupă cu mari perioade de timp şi care ne fac în stare să cunoaştem când a doua venire ,,este aproape, este chiar la uşi” (Mat. 24:33). Ne referim îndeosebi la cărţile lui Daniel şi Apocalipsa. În înţelepciunea lui Dumnezeu, cărţile acelea în cel mai bun caz nu au fost decât puţin înţelese în primele secole ale erei creştine. Într-adevăr unele din profeţiile lui Daniel trebuie să fie ,,ascunse şi sigilate până la timpul sfârşitului” (Dan. 12:9). Ele erau în cea mai mare măsură pentru timpul sfârşitului.

Astăzi avem potopul de lumină adăugată care străluceşte de pe paginile cărţii lui Daniel şi ale cărţii pereche, Apocalipsa. Profeţiile lor cu privire la timp ne fac în stare să ştim, într-un fel care nu era cu putinţă de a cunoaşte mai înainte, ,,vremile şi soroacele” profetice (1Tes. 5:1). Profeţiile lor ne fac în stare să vorbim cu siguranţă profetică şi să afirmăm că sfârşitul tuturor lucrurilor e cu adevărat aproape. Tocmai bazată pe tăria acestor pagini strălucitor luminate ale profeţiei, mişcarea adventă de astăzi poate justifica proclamarea unei solii cât se poate de sigure cu privire la apropierea Zilei lui Dumnezeu.

COMENTARII ELLEN G. WHITE

1 PP 719; 5T 712

7 4T 93

8 AH 393; CS 257; 1T 220; 2T 435; 5T 181

10 GC 467; MB 18

11 Ev 219; 5T 88, 162, 707; 8T 252

11–14CH 579

12 CS 231; 5T 382; 8T 18

14 CSW 95, 107; CT 103; FE 290, 465; TM 171; WM 49


Printable Mode

Seek to any passage:


Book:
Chapter:
Paragraph:

Search the text:


Search in:
Terms:
Case insensitive:


Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here. Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.

Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.

1. Install a Zip Utility from Android Market.

2. Install a File Manager from Android Market.

3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.

4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).

5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.

6. Launch PhoneMe from your smartphone.

7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.

8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.


How to install the application in Java Mobile enabled phones

It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP) technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.

A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).

The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version. Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain the software to be installed on your mobile phone.

I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing, to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.

There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor) files. These JAD files has to be uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).

There are different methods to download the applications in your mobile phone as follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid

Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of the software.


1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
 

If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is enough to access https://biblephone.intercer.net/wap/  from the browser of the mobile phone, and to access the desired Bible version, and then to make an option about MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more). After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile phone.

Many phones have only this option for installing JAVA appplications.

2. By using the infrared port of the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.

If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared port of the computer (preferable laptop).

c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g. on the games or applications directories). After you made this selection, the file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have larger fonts, full screen display etc.

3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check if exists).

4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
On this case the steps are as follows:

a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next, you will start the synchronization / data transfer application and download the JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in the games or applications directories. Next, you will have to select for run the JAR desired file.

5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to download and run Java applications.


Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific models.

Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).

Multilingual Online Ebooks

It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.


Select another version:



Source: Text from read this link, compiled by biblephone2008@gmail.com





free counters

Locations of visitors to this page






If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here. May God bless you in studying the Holy Scriptures.



Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: