12:7 Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură.
Slujbă. [,,Lucrare”, KJV]. Gr. diakonia. Termenul este folosit adesea în NT într-un sens general pentru a include toate felurile de lucrări şi slujbe din biserica creştină (vezi Fapte 1,17.25; 20,24; 21,19; Rom. 11,13; 1 Cor. 12,5; 2 Cor. 3,8.9; 4,1; 5,18; 6,3; 11,8; Ef. 4,12; 1 Tim. 1,12; 2 Tim. 4,5.11). Uneori e folosit într-un sens special de împărţire a ajutoarelor şi îngrijire de nevoile fizice (Fapte 6,1; 11,29; unde e tradus ,,ajutoare”; 12,25; Rom. 15,31; 1 Cor. 16,15; 2 Cor. 8,4; 9,1.12.13).
Întrucât în pasajul acesta Pavel vorbeşte de diferite daruri speciale şi deosebeşte ,,slujba” de profeţie, învăţătură, şi îmbărbătare, pare evident că acest cuvânt trebuie să fie înţeles în sensul mai limitat, acela de serviciu în lucruri temporale şi externe, ca de pildă grija de lipsurile săracilor, bolnavilor şi străinilor.
Să se ţină. [,,Să ne ţinem”, KJV]. Cuvintele acestea au fost adăugate şi pe cât se pare în chip corect. Textul grecesc al primei părţi a acestui verset zice literal: ,,Sau slujire, în lucrarea noastră”. Înţelesul evident este că aceia dintre noi care am fost chemaţi la acest fel de lucrare ar trebui să ne consacrăm lui cu toată inima. Lucrarea de îngrijire de treburile mai trecătoare ale bisericii nu trebuie să fie privită cu uşurătate. Ea e tot atât de mult un dar al harului lui Dumnezeu ca şi profeţia. Însemnătatea spirituală a unui asemenea serviciu e scoasă în evidenţă de faptul că în zilele apostolilor numai oameni ,,plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune” trebuia să fie puşi peste ,,împărţeala ajutoarelor de toate zilele” (Fapte 6,1.3).
Învăţătură. În 1 Cor. 12,8, învăţătorul e pus imediat după apostoli şi profeţi. Lucrarea lui e de a dezvolta, imprima în minte şi aplica în viaţă adevărurile care deja au fost descoperite. Acestea erau calificaţiile care dădeau lui Apolo o mare putere (Fapte 18,24-28). Cei care fuseseră chemaţi de harul lui Dumnezeu să fie învăţători nu trebuiau să se întristeze că nu fuseseră socotiţi destoinici pentru a fi profeţi şi apostoli. Şi nici n-ar fi trebuit să-şi dispreţuiască lucrarea ca fiind de mai mică demnitate şi însemnătate. Duhul lui Dumnezeu rânduieşte credincioşi individuali la felul de serviciu pentru care sunt cel mai bine adaptaţi şi potrivit cu scopul Său divin pentru biserică. De aceea, învăţătorul creştin care are credinţă în conducerea din partea lui Hristos a bisericii Sale va fi absorbit cu totul de învăţătura lui. Mai mult, aşa cum instruia Pavel pe Timotei (1 Tim. 5,17), prezbiterii care se ostenesc cu învăţătură (KJV, ,,doctrină”) sunt vrednici ,,de îndoită cinste”.