12:15 Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.
Bucuraţi-vă. Simpatia în toate împrejurările, bune sau rele, e o dovadă sigură de autenticitate a iubirii. Din cele două forme de simpatie menţionate în versetul acesta, cea dintâi e poate cea mai dificilă. Pare mai uşor şi mai natural să simpatizezi cu durerea, dar e nevoie de un suflet nobil pentru a te bucura de succesul şi bucuriile altora. Opusul acestor virtuţi sunt invidia, care priveşte cu durere la norocul altora, şi răutatea, care e satisfăcută de neizbânda altora. Astfel de manifestări de egoism sunt tendinţele naturale ale inimii nerenăscute. În 1Cor. 12.26,27, Pavel compară simpatia care ar trebui să existe între membrii bisericii creştine cu aceea care e simţită de
o parte a trupului faţă de o alta. Isus a plâns din simpatie la mormântul lui Lazăr (Ioan 11:35; DA 533). El se bucură de mântuirea chiar şi a celui mai nevrednic păcătos (vezi Luc. 15:5–7, 10, 23, 24, 32; Iuda 24).