11:8 după cum este scris: Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, şi urechi ca să n-audă, până în ziua de astăzi.
După cum este scris. Citatul constă dintre combinaţie de expresii din Deut. 29,4; Is. 6,9.10; 29,10. Starea de amorţire spirituală a lui Israel nu era nimic nou în istoria naţiunii.
Duh. Aici, o stare a minţii. Comparaţi ,,duhul întristării” (Is. 61,3), ,,duh al smereniei” (1 Cor. 4,21), ,,duh al robiei” (Rom. 8,15).
Adormire. Gr. katanuxis, derivat de la un verb însemnând literal ,,a înţepa violent” (vezi Fapte 2,37) şi prin urmare ,,a ameţi” ca printr-o lovitură sau o emoţie copleşitoare (vezi Gen. 34,7 şi Dan. 10,15 în LXX-a). Însă, cuvântul ebraic din Isa. 29,10 înseamnă ,,un somn adânc”, aşa cum a venit peste Adam (Gen. 2,21), Avraam (cap. 15,12) şi asupra slujitorilor lui Saul (1 Sam. 26,12). Că Dumnezeu e Cel care dă acest duh de adormire trebuie să fie înţeles în acelaşi fel ca împietrirea de către Dumnezeu a inimii oamenilor (vezi Rom. 9,18; cf. cele de la cap. 11,7). De la căderea lui Adam starea naturală a omului a fost o stare de insensibilitate spirituală (1 Cor. 2,14). Prin harul Său, Dumnezeu caută să schimbe starea aceasta şi să trezească din nou puterile percepţiei spirituale, în timp ce totodată El prezintă omului adevărurile care ţin de mântuirea lui. Dar când omul se împotriveşte stăruitor harului acestuia Dumnezeu care nu va constrânge pe nimeni contra voiei lui, retrage harul Său respins şi lasă pe om pe seama consecinţelor naturale ale rezistenţei lui încăpăţânate.
Să nu vadă. Un refuz de a accepta harul divin are ca rezultat lipsa de capacitate spirituală de a discerne cele spirituale (1 Cor. 2,14). Până în ziua de astăzi. Comparaţi relatarea detaliată a lui Ştefan despre istoria lui Israel pentru a dovedi acelaşi punct (Fapte 7,2-53).