Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Romani

Romani 11:6


11:6 Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.

Dacă este prin har. Adică, dacă alegerea rămăşiţei este prin har. În versetul acesta, Pavel caută să explice, contra oricărei posibilităţi de greşită înţelegere, doctrina îndreptăţirii prin credinţă prin harul lui Dumnezeu. Dacă mântuirea este prin har, atunci nu mai e pe temeiul a ceea ce au făcut oamenii. Altminteri, harul nu ar mai fi har. Dacă rămăşiţa ar fi meritat ca să fie aleasă, atunci n-ar mai fi fost har în procedeul lui Dumnezeu cu ei. Ideea harului nemeritat şi dat fără plată e absolut contrară cu aceea a salariului câştigat sau a răsplătirii meritate. Dacă darul harului lui Dumnezeu putea să fie câştigat sau meritat, atunci harul îşi pierde caracterul şi înţelesul lui specific. Totuşi toţi în afară de rămăşiţa lui Israel dăduseră greş în a înţelege lucrul acesta.

N-ar mai fi har. Literal ,,ajunge să nu mai fie har”- adică, harul încetează de a fi ceea ce fusese cândva.

[,,Dacă prin fapte”, KJV]. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) omiterea restului de cuvinte din versetul acesta [KJV]. Totuşi, înţelesul lor a fost deja implicat în prima jumătate a acestui verset.