11:22 Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.
Bunătatea. Gr. chrestotes, ,,bunătate, ,,amabilitate” (vezi cap. 3,12). Î
Asprimea. Gr. apotomia, ,,ceea ce taie”, de unde ,,ceea ce este imposibil în asprimea sa”. Cuvântul acesta nu apare în altă parte în NT. E derivat de la verbul apotemno, ,,a tăia”. Adverbul înrudit, apotemos, ,,aspru” e folosit în 2 Cor. 13,10; Tit 1,13. Purtarea lui Dumnezeu cu neamurile arată că El e plin de bunătate şi îndelungă răbdare faţă de oameni (vezi Rom. 2,4). Bunătatea Lui va fi totdeauna arătată faţă Dumnezeu de aceia care se încred în El şi nu în propriile lor merite sau în poziţia privilegiată de care se bucură. Dar, pe de altă arte, tratamentul lui Dumnezeu aplicat iudeilor dă la iveală asprimea pe care El trebuie să o exercite faţă de aceia care se încred în sine.
Cei ce au căzut. Adică, iudeii neascultători.
Faţă de tine. Adică, faţă de neamuri.
Dacă nu încetezi să rămâi. [,,Dacă continui”, KJV]. Felul de a rămâne în bunătate, sau în har
(fapte 13,4) e de a ,,continua în credinţă” (Col. 1,23), de a nu se abate în necredinţă de la îndurarea acordată. Versetul acesta învaţă lămurit posibilitatea de a cădea din har. Oamenii pot să dispreţuiască şi să respingă bunătatea lui Dumnezeu şi astfel să fie lepădaţi.