11:1 Întreb dar: A lepădat Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Căci şi eu sunt Israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin.
Întreb dar. [,,Spun deci”, KJV]. Cuvintele acestea marchează începutul unui nou stadiu în argumentaţia lui Pavel cu privire la istoria iudeilor. ,,Dar”, ,,sau” (oun) se poate referi în trecut la descrierea din partea lui Isaia a neascultării lui Israel. (cap. 10,21) sau poate la întreaga discutare anterioară a lepădării lui Israel. Până aici, în cap. 9 şi 10, Pavel a explicat că Dumnezeu, ca Suveran Creator, e liber să lepede pe Israel din poziţia lui ca popor ales şi că, întrucât iudeii refuzaseră să urmeze calea lui Dumnezeu pentru neprihănire, meritau să fie lepădaţi în felul acesta. Lepădarea, însă este a naţiunii lui Israel din poziţia ei privilegiată (vezi vol. IV, p. 30-35), nu a rămăşiţei credincioase.
A lepădat. Gr. apotheo, literal, ,,a respinge, ,,a împinge departe de la sine” (cf. Fapte 7,27), forma întrebării în versiunea greacă implică un răspuns negativ. ,,Nu S-a lepădat Dumnezeu de poporul Său? Nu-i aşa?” Întrebarea e una care în mod natural ar putea să apară din ceea ce deja sa spus cu privire la lipsa de credinţă şi la neascultarea lui Israel. Dar Pavel pune întrebarea pentru a răspunde la ea în chip emfatic în formă negativă.
Poporul Său. S-ar putea ca Pavel să fi avut în minte pasajul VT: ,,Căci Domnul nu lasă pe poporul Său şi nu-Şi părăseşte moştenirea” (Ps. 94,14; cf. 1 Sam. 12,22) şi în felul acesta să fi anticipat tăgăduirea emfatică pe care el era pe punctul de a o face.
Nicidecum. [,,ferească Domnul”, KJV]. Vezi cap. 3,4.
Căci şi eu. Pavel prezintă dovezi că nu toţi iudeii fuseseră lepădaţi, el însuşi este un israelit, şi fusese primit de Dumnezeu. El cunoaşte din experienţă că binecuvântările îi aparţin şi că prin urmare, chiar dacă el este iudeu, nu a fost lepădat. Mulţi alţi creştini iudei puteau mărturisi despre aceeaşi experienţă despre care vorbeşte Pavel aici.
Sămânţa lui Avraam. Vezi Mat. 3,9.
Seminţia lui Beniamin. Prin referirea aceasta, Pavel afirmă că el descindea din însuşi miezul naţiunii iudaice. Seminţiile lui Beniamin a şi lui Iuda erau strâns legate între ele la data revoltei celor zece seminţii nordice (1 Regi 12,21) şi au păstrat continuitatea teocratică a neamului iudeu după exilul babilonian (Ezra 4,1; 10,9). În felul acesta, un descendent al seminţiei lui Beaniamin era într-adevăr un ,,evreu dintre evrei” (Fil. 3,5; cf. 2 Cor. 11,22).