10:9 Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.
Dacă. [,,care”, KJV; ,,pentru că dacă”, Nitz.]. sau ,,deoarece”. Dacă e păstrată traducerea ,,care”, Pavel face cunoscut conţinutul soliei despre credinţă, dacă e preferat ,,pentru că” Pavel prezintă dovada că cuvântul credinţei e aproape. În ambele cazuri conţinutul soliei credinţei e arătat că corespunde cu învăţătura lui Moise din Deuteronom.
Mărturiseşti. Gr. homolşogeo. Acelaşi cuvânt este adesea tradus ,,profesezi” şi substantivul înrudit ,,profesiune” [mărturisire] (Mat. 7,23; Tit 1,16; Evrei 3,1). El înseamnă literal ,,a fi de acord cu”, ,,a spune acelaşi lucru ca un altul”. În felul acesta mărturisirea unui credincios este exprimarea acordului său cu tot ceea ce Dumnezeu a declarat că e adevărat. Aceasta include ceea ce Dumnezeu a descoperit cu privire la Legea sa, păcatul nostru, şi nevoia noastră de un Mântuitor. Ea cuprinde tot ceea ce Dumnezeu a spus cu privire la singurul mijloc de mântuire – credinţa în Fiul Său, Isus Hristos.
Isus ca Domn [,,Domnul Isus”, KJV]. Sau ,,că Isus este Domn” (cf. 1 Cor. 12,3; Fil. 2,11). Iudei atribuiau titlul de domn numai lui Dumnezeu Tatăl. Neamurile adorau pe împăratul ca domnul lor, dar creştini recunoşteau pe Hristos ca ,,Domnul din cer” [KJV; Nitz.] (1 Cor. 15,47), unicul Fiu al lui Dumnezeu (Ioan 3,16) care este înălţata căpetenie a bisericii (Ef. 5,23) şi Domn a toate (Fapte 10,36). Mărturisirea domniei Lui implică o voinţă de a asculta de conducerea Lui şi de a împlini poruncile Lui (Ioan 14,21; 1 Ioan 2,3.4).
Crezi. Credinţa în mod normal precede mărturisirea, dar Pavel urmează ordinea din vers. 8, unde gura este menţionată înainte de inimă. În vers. 10 Pavel dă ordinea credinţa şi apoi mărturisirea.
Dumnezeu L-a înviat din morţi. Vezi vers. 7. Învierea a fost confirmarea pretenţiilor lui Hristos, sigiliul divin asupra sacrificiului Său (vezi cap. 1,4). Crezând că Dumnezeu a înviat pe Isus din morţi, creştinul recunoaşte triumful lui Hristos asupra păcatului şi a morţii şi puterea Lui de a îndreptăţi şi a mântui pe păcătoşi (vezi cap. 4,25). Contrastată cu neprihănirea prin lege (cap. 10,5) neprihănirea prin credinţă depinde de ceea ce a făcut Hristos şi de ceea ce El poate face şi nu de ceea ce suntem noi în stare să facem.