10:14 Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?
Dar cum vor chema? După ce a afirmat universalitatea mântuirii prin credinţă, Pavel acum discută condiţiile care trebuie să fie împlinite pentru ca toţi să aibă prilejul de a o primi. El scrie aceste condiţii ca o serie de întrebări. Fiecare întrebare din lanţ este un argument, a cărui concluzie este admisă tacit şi formează baza întrebării următoare. De pildă: ,,Cum pot ei să cheme pe Domnul dacă nu cred în El? Nu pot; deci trebuie să creadă mai întâi. Dar cum pot ei să creadă dacă nu au auzit? Nu pot.” Şi aşa mai departe.
Unii leagă vers. 14 şi 15 cu pasajul precedent şi le pun în legătură cu predicarea Evangheliei la neamuri. Dacă Evanghelia e intenţionată pentru oricine, aşa cum se lasă a se înţelege din ,,oricine” din vers. 13, atunci trebuie predicată la oricine. Alţii leagă vers. 14 şi 15 mai strâns cu restul versetelor capitolului. Ei argumentează că Pavel nu se ocupă în secţiunea aceasta cu misiunea pentru neamuri, ci cu necredinţa iudeilor. Iudeii, aşa cum Pavel a explicat deja, au fost ,,necunoscători”, cu privire la calea cea dreaptă de a obţine neprihănirea. Pentru a-i convinge de foarte marea lor vinovăţie în privinţa aceasta, Pavel caută să le arate că ei au avut o mare ocazie de a cunoaşte şi a înţelege planul lui Dumnezeu. El începe prin a întreba ce condiţii sunt necesare pentru ,,a chema numele Domnului” şi apoi arată că aceste condiţii au fost împlinite. De aceea iudeii sunt fără de scuză pentru necredinţa lor.
Argumentaţia din vers. 14-21 poate fi rezumată după cum urmează: Au fost trimişi predicatorii Evangheliei aşa ca toţi să poată avea prilej de a crede (vers. 14)? Da, Evanghelia a fost predicată, aşa cum prezisese Isaia (vers. 15). Dovedeşte faptul că nu toţi au crezut că nu au auzit (vers. 16)? Nu, deoarece Isaia prezisese de asemenea că unii nu vor primi solia (vers. 16, 17). E cu putinţă că unii dintre iudei să nu fi auzit (vers. 18)? Lucrul acesta nu putea să fie, deoarece solia Evangheliei a mers pretutindeni. Chiar dacă e adevărat că Israel auzise Evanghelia e cu putinţă că ei nu i-au prins înţelesul (vers. 19)? Nici lucrul acesta n-ar putea să fie, deoarece aşa cum au descris Moise şi Isaia, neamurile mai puţin privilegiate şi mai puţin luminate fuseseră în stare să înţeleagă (vers. 19, 20). De aceea, iudeii nu puteau să prezinte necunoaşterea din partea lor a Evangheliei ca o scuză pentru necredinţa lor. Faptul real este că, aşa cum spunea Isaia, ei erau un popor neascultător şi îndărătnic (vers. 21).
Despre El. A asculta un predicator trimis de Hristos înseamnă a asculta pe Hristos (2 Cor. 5,20). Domnul e auzit vorbind prin reprezentanţii Săi aleşi.