Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Apocalipsa

Apocalipsa 3:2


3:2 Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.

Veghează. Cu privire la veghere ca o datorie creştină, vezi comentariul de la Matei 24,42; compară cu Matei 25,13.

Ce rămâne. Chiar în protestantismul degenerat erau anumite lucruri care meritau păstrate. Se pierduse mult, dar nu tot. Viaţa spirituală a protestantismului era moartă, dar nu şi sistemul. ,,Supravieţuire” poate fi considerat cuvântul cheie al perioadei Sardes a istoriei bisericeşti.

Faptele tale desăvârşite. Ardoarea protestantismului în primii săi ani promitea înaintarea până la desăvârşire în cunoaşterea adevărului descoperit şi în practicarea acestuia. Dar, pe măsură ce anii treceau, zelul şi evlavia slăbeau, iar biserica obosea în efortul ei de a atinge ţinta propusă.