3:20 Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.
Eu stau. Forma verbului în limba greacă implică faptul că Hristos S-a aşezat la uşă şi rămâne acolo. El nu oboseşte oferindu-Şi prezenţa binecuvântată tuturor celor ce Îl primesc.
Uşă. Nu este uşa ocaziei oferite în v. 8, şi nici uşa mântuirii (compară cu Matei 25,10; Luca 13,25). Aceste uşi sunt închise şi deschise de Dumnezeu. Uşa la care se face referire aici este sub controlul omului şi fiecare persoană o poate închide sau deschide după voie. Hristos aşteaptă hotărârea fiecărui om. Aceasta este uşa sufletului omului. Cu dragostea Sa, prin Cuvântul Său şi prin providenţa Sa, Hristos bate la uşa sentimentelor noastre; prin înţelepciunea Sa, la uşa minţii noastre; prin stăpânirea Sa, la uşa conştiinţei noastre; prin făgăduinţele Sale, la uşa speranţelor omului.
Acest pasaj poate considerat şi ca o referire la Hristos, ca stând la uşa vieţii omului şi la cea a istoriei acestei lumi, gata să intre şi să binecuvânteze cu prezenţa Sa pe poporul Său, care aşteaptă (vezi Matei 24,33; Luca 12,36; Iacov 5,9).
Cina. Gr. deipneo, ,,a lua o masă”, în deosebi masa principală, sau cea de seară (vezi Luca 14,12). Acest cuvânt poate fi considerat ca aplicându-se marii sărbători de nuntă din Apocalipsa 19,9. În general evreii comparau fericirea vieţii viitoare cu o sărbătoare (vezi comentariul de la Luca 14,15.16).
Cu el. Puţine gesturi dovedesc mai clar frăţietatea şi comuniunea ca cel al luării mesei împreună. Prin aceste cuvinte Hristos făgăduieşte că se va împărtăşi cu experienţelor noastre şi ne invită şi pe noi să ne împărtăşim cu ale Sale (vezi Galateni 2,20; Evrei 2,14–17).