Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Apocalipsa

Apocalipsa 20:8


20:8 şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.

Temniţa. Temniţa este ,,adâncul”, pământul pustiit la a doua venire a lui Hristos, unde Satana va fi legat în timpul celor o mie de ani (vezi comentariul de la v. 1). Satana va fi eliberat pentru a-i organiza pe nelegiuiţii înviaţi. Aceasta va fi încercarea lui finală de a lupta împotriva lui Dumnezeu, înainte de a fi nimicit.

Neamurile … Gog şi Magog. Aceşti termeni reprezintă oştirile celor care vor învia la a doua venire, cei nemântuiţi din toate timpurile. În ce priveşte numele ,,Gog” şi ,,Magog” şi aplicaţia acestor simboluri în profeţia vechi testamentară şi în pasajul de faţă, vezi comentariul de la Ezechiel 38,1.2.

Război. Dovezile textuale favorizează traducerea ,,pentru războiul”. Articolul hotărât pune accentul pe un anumit război, ultimul conflict dintre Dumnezeu şi cei care I se împotrivesc. Vezi GC 663–665.

Nisipul mării. Adică nu pot fi număraţi (compară cu Genesa 22,17). Această oştire este alcătuită din toţi oamenii pierduţi, de la întemeierea lumii.