20:1 Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.
Am văzut. Evenimentele descrise în cap. 20 urmează imediat după cele descrise în cap. 19.
Pogorându-se. Ioan nu l-a văzut pe înger ajuns deja pe pământ, ci în timpul coborârii.
În mână. Sau ,,pe mână”, probabil vrând să spună că lanţul atârna de pe mâna îngerului.
Cheia. Faptul că un înger are în mână cheia arată că Cerul are control deplin asupra evenimentelor. Balaurul nu va putea să evite să fie aruncat în Adânc.
Adâncului. Gr. abussos (vezi comentariul de la cap. 9,1). Această viziune este simbolică. Adâncul nu este o cavernă subterană sau o prăpastie undeva în univers. Ioan descrie tabloul profetic desfăşurat înaintea ochilor săi uimiţi. În viziune el a văzut o fântână reală, dar închiderea balaurului în fântână, sau în adânc, era doar un mijloc simbolic de a arăta că activitatea acestuia va fi oprită. Lucrul acesta este lămurit prin declaraţia care arată că scopul închiderii lui era ,,ca să nu mai înşele neamurile” (cap. 20,3).
Cum se va pune stavilă activităţii lui Satana reiese clar din context şi din alte pasaje ale Scripturii, care arată că pământul va fi cu totul depopulat la a doua venire a Domnului Hristos. Conform cap. 19,19–21, nelegiuiţii sunt cu toţii nimiciţi la a doua venire (vezi comentariul de acolo). În acelaşi timp, drepţii vor fi ,,răpiţi… în nori, ca să întâmpine pe Domnul în văzduh” (1 Tesaloniceni 4.17). Vorbirea lui Pavel arată că la a doua venire Domnul Hristos nu-Şi aşază împărăţia pe pământ; altminteri de ce i-ar mai lua pe sfinţi de pe pământ? Stabilirea ei pe pământ va avea loc după încheierea mileniului, când se va pogorî Noul Ierusalim (Apocalipsa 21,1–3). Că la a doua Sa venire Domnul Isus îi ia pe sfinţi de pe pământ reiese din Ioan 14,1–3. Mângâindu-i pe ucenicii întristaţi din pricina plecării Sale, El i-a anunţat că Se duce la Tatăl, unde urma să le pregătească locuinţe. Apoi urma să Se întoarcă şi să-i ia, pentru a fi cu El. Compară cu Ioan 13,36; 17,24. Locuinţele se află, fără îndoială, în Noul Ierusalim, care nu va coborî pe acest pământ înainte de sfârşitul mileniului (vezi comentariul de la Apocalipsa 21,1–3).
Din grupa celor care vor fi luaţi pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh fac parte atât drepţii morţi, care sunt înviaţi la a doua venire, cât şi drepţii în viaţă, care sunt ,,schimbaţi” (1 Corinteni 15,51; 1 Tesaloniceni 4,16.17). Ceata sfinţilor înviaţi îi cuprinde deci pe toţi drepţii care au trăit pe pământ. Sunt doar două învieri principale: învierea ,,pentru viaţă” şi învierea ,,pentru judecată”, sau ,,învierea vieţii” şi ,,învierea osândei” (traducerea Gala Galaction) (Ioan 5,29; Faptele Apostolilor 24,15). La aceste învieri ,,toţi cei din morminte … vor ieşi afară din ele” (Ioan 5,28.29). Unii susţin că sintagma ,,morţi în Hristos” (1 Tesaloniceni 4,16) face referire doar la creştinii care au murit şi că nu îi include şi pe sfinţii din Vechiul Testament. Dar textele de mai sus arată că toţi neprihăniţii vor ieşi afară la învierea celor drepţi. Cuvintele ,,morţi în Hristos” nu impun excluderea sfinţilor din Vechiul Testament, deoarece ei au murit cu nădejdea unui Mesia viitor. Învierea lor depinde de învierea lui Hristos, deoarece ,,toţi vor învia în Hristos” (1 Corinteni 15,22). Învierea celor drepţi este numită ,,întâia înviere” (Apocalipsa 20,5.6).
Cei care nu recunosc că făgăduinţele date vechiului Israel erau condiţionate de ascultare au adus multă confuzie în doctrina cu privire la mileniu. Multe teorii fanteziste sunt prezentate de către cei care încearcă să potrivească împlinirea acestor făgăduinţe din vechime cu tabloul escatologic al Noului Testament. Asta depăşeşte ceea ce au vrut să spună scriitorii Noului Testament. Inspiraţi de Duhul lui Dumnezeu, ei prezintă un tablou logic al evenimentelor zilelor de pe urmă. Ei arată cum evenimente care ar fi putut fi împlinite în mod minunat dacă naţiunea iudaică ar fi acceptat destinul ei divin, vor avea împlinire în cadrul bisericii din Noul Testament. Ei arată adevărata poziţie a iudeilor în timpul Noului Testament şi nu acordă nici un loc special iudeilor ca naţiune. Într-una din parabolele Sale Isus a arătat lămurit că atunci când naţiunea iudaică L-a lepădat, ,,împărăţia lui Dumnezeu” a fost luată de la ei şi ,,dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite” (vezi comentariul de la Matei 21,43). Acum Dumnezeu îi priveşte pe iudei la fel cum le priveşte pe neamuri (vezi comentariul de la Romani 11). Pentru un studiu amplu al rolului iudeilor în profeţiile biblice, vezi Vol. III, pp. 25–38. O cercetare atentă a tuturor dovezilor arată că iudeii ca naţiune nu joacă nici un rol special în evenimentele milenare. Ca persoane individuale, cei care de-a lungul erei creştine L-au acceptat pe Isus Hristos sunt mântuiţi ca membri ai bisericii creştine. Împreună cu alţi sfinţi, ei vor învia la prima înviere şi vor fi luaţi la cer. Cei care persistă în a-L lepăda pe Mesia vor învia la a doua înviere (vezi comentariul de la Apocalipsa 20,5).
Luarea la cer a tuturor sfinţilor şi nimicirea tuturor nelegiuiţilor în viaţă (vezi mai sus) lasă pământul cu totul depopulat. Mai mult chiar, îngrozitoarele frământări ale naturii în timpul celor şapte plăgi de pe urmă (vezi comentariul de la cap. 16,18–21) lasă în urmă pământul extrem de pustiit. Trupuri moarte zac împrăştiate pe suprafaţa acestuia (vezi comentariul de la cap. 19,17–21). Nu este rezonabil să considerăm că abussos este un simbol al pământului pustiit, unde va fi legat Satana în timpul mileniului. În LXX, la Genesa 1,2, abussos este traducerea cuvântului ebraic tehom, ,,adânc”, care face referire la suprafaţa pământului aşa cum era în prima zi a creaţiunii, ,,pustiu şi gol”.
Lanţ. Un simbol al restricţiei impuse cuiva. Aici nu este prefigurată vreo înlănţuire cu un lanţ real.