2:8 Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat:
Îngerului. Vezi comentariul de la cap. 1,20.
Smirna. Multă vreme s-a considerat că acest cuvânt este derivat de la muron, numele unei răşini aromatice obţinute de la copacul arab Balsamodendron myrrha. Răşina aceasta era folosită pentru îmbălsămarea morţilor, iar medicinal ca un unguent, sau alifie, şi era arsă ca tămâie. Vezi comentariul de la Matei 2,11. Mai recent învăţaţii tind să favorizeze ideea că acest cuvânt derivă de la numele unei zeiţe anatoliene, Samorna, care era adorată în cetatea Efes (vezi Cele şapte biserici din Apocalipsa). În ce priveşte vechea cetate Smirna, vezi Cele şapte biserici din Apocalipsa; harta de la p. 714. Nu există nici o relatare cu privire la când şi cine a înfiinţat biserica din Smirna. Biserica aceasta nu este menţionată în altă parte în Scriptură.
Din punct de vedere istoric, se poate considera că perioada care este reprezentată de Smirna începe pe la sfârşitul secolului întâi (aprox. anul 100 d.Hr.) şi continuă până pe la anul 313 d.Hr., când Constantin s-a dedicat cauzei bisericii (vezi Nota Suplimentară de la sfârşitul capitolului; vezi comentariul de la v. 10). Unii sugerează că anul 323 d.Hr. este data presupusei sale convertiri la creştinism. Trebuie observat faptul că profeţiile din cap. 2 şi 3 nu sunt, strict vorbind, profeţii referitoare la timp şi că datele sugerate mai sus au doar rolul de a uşura stabilirea unei corespondenţe aproximative între profeţie şi istorie.
Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Vezi comentariul de la cap. 1,8.17.
A murit. Vezi comentariul de la cap. 1,18; 2,1. Pentru o biserică care dădea piept cu persecuţia şi cu moartea din cauza credinţei, accentul pus asupra vieţii în Hristos trebuie să fi fost plin de însemnătate.