2:6 Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.
Nicolaiţilor. Aceasta este una din sectele eretice care a chinuit bisericile din Efes şi Pergam (vezi v. 15), şi probabil şi din alte locuri. Irineu îi identifică pe nicolaiţi cu o sectă gnostică: ,,Ioan, ucenicul Domnului, predică această credinţă (divinitatea lui Hristos), şi caută ca, proclamând Evanghelia, să îndepărteze rătăcirea care fusese semănată mai înainte printre oameni de către Cerintus, şi cu multă vreme mai înainte de către nicolaiţi, care sunt o odraslă a acelei greşit numite ,,ştiinţă”, şi caută să-i convingă că nu este decât un singur Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile prin Cuvântul Său” (op. cit. iii. 11. 1; ANF, vol. 1, p. 426). Există de asemenea dovezi istorice cu privire la existenţa, cu aproximativ un secol mai târziu, a unei secte gnostice ai cărei adepţi se numeau nicolaiţi. Unii părinţi bisericeşti care vorbesc despre această sectă (Irineu op. cit. i. 26. 3; Hippolytus Refutation of All Heresies, vii. 24) îl identifică pe fondatorul ei cu Nicolae din Antiohia, unui din cei şapte diaconi (vezi Faptele Apostolilor 6,5). Nu ştim dacă tradiţia cu privire la diaconul Nicolae este adevărată, dar secta aceasta poate fi aceeaşi cu cea menţionată de Ioan. Se pare că cel puţin în secolul al II-lea adepţii acestei secte susţineau că faptele trupului nu afectează curăţia sufletului şi deci nu au nici o legătură cu mântuirea.