2:2 Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
Ştiu. Fiecăreia din cele şapte biserici, Hristos îi declară: ,,Ştiu faptele tale”. Îndemnurile Sale sunt ale Cuiva care cunoaşte pe deplin problemele fiecărei biserici şi care este deci în stare să recomande o soluţie potrivită şi eficace.
Faptele. [,,Lucrări”, KJV]. Gr. erga, ,,fapte”, ,,acţiuni”, ,,activităţi”, mai ales faptele din punct de vedere moral. Întreaga viaţă şi purtare a bisericii este cunoscută de Isus Hristos.
Tale. Aici se foloseşte numărul singular deoarece Hristos Se adresează ,,îngerului” (v. 1) care este reprezentantul fie a fiecărui membru din biserică, fie al bisericii ca o unitate. Hristos Se ocupă de oameni atât ca grup – ca o biserică – cât şi în termenii unei legături directe şi personale pe care o are fiecare creştin cu El.
Osteneala. Gr. kopos, ,,oboseala”, ,,truda”, starea care rezultă în urma muncii intense, exprimată prin cuvântul ,,trudă”. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru omiterea cuvântului ,,ta” după ,,osteneala”. Acest fapt leagă mai strâns ideea de ,,muncă” cu cea a răbdării care o însoţeşte. E ca şi cum Hristos ar fi spus: ,,Ştiu ce ai făcut, şi de asemenea cunosc munca grea şi stăruinţa care erau necesare pentru săvârşirea ei”.
Răbdarea. Gr. hupomone, ,,perseverenţă”, ,,stăruinţă (activă, dârză)”, literal, ,,rămânere sub”.
Nu poţi suferi. Prea adesea, acum, ca şi în trecut, biserica este dispusă să ,,sufere” sau să suporte, de dragul păcii, învăţături şi practici rele în mijlocul ei. Slujitorilor lui Hristos li se poate părea mai uşor să nu mustre păcatele îndrăgite de credincioşi decât să ia poziţie curajoasă de partea adevărului (compară cu Isaia 30,10; 2 Timotei 4,3). Biserica din Efes trebuia să fie lăudată pentru faptul că făcea o deosebire clară între adevăr şi rătăcire, fie în doctrină, fie şi în viaţă, cât şi pentru faptul că lua o poziţie fermă împotriva rătăcirii.
Cei răi. Adică apostolii mincinoşi despre care se va vorbi imediat mai amănunţit. Rătăcirile doctrinale grosolane vor reflecta, mai curând sau mai târziu, un comportament grosolan. Ceea ce face un om este în mod inevitabil ceea ce gândeşte şi ceea ce crede (vezi Proverbe 4,23; Matei 12,34; 1 Ioan 3,3).
Pus la încercare. Gr. peirazo, ,,a testa”, ,,a proba”. Biserica din Efes a cercetat cu sârguinţă pretenţiile şi învăţăturile acestor apostoli mincinoşi. Ignaţiu, scriind la începutul secolului al II-lea, vorbeşte despre efortul depus de creştinii efeseni pentru a evita erezia (To the Ephesians ix. 1).
Într-una din epistolele sale, Ioan îi avertiza pe creştini cu privire la venirea lui ,,antihrist” şi-i sfătuia să cerceteze ,,duhurile dacă sunt de la Dumnezeu” (1 Ioan 4,1–3). Avertizarea dată de Pavel conducătorilor din Efes, cu mulţi ani mai înainte, că ,,lupi răpitori” se vor furişa printre ei şi că ,,vor învăţa lucruri stricăcioase” (Faptele Apostolilor 20,25.30), s-a împlinit. El îi sfătuise pe tesaloniceni să ,,cerceteze toate lucrurile” şi să păstreze ,,ce este bun” (1 Tesaloniceni 5,21). Petru scrisese mai pe larg cu privire la ,,prooroci mincinoşi” şi la ,,învăţători mincinoşi” (vezi 2 Petru 2). Compară cu 1 Timotei 1,20; 2 Timotei 4,14.15. Deşi s-ar putea ca la prima vedere să nu fie uşor de recunoscut rătăcirile subtile ale învăţăturilor lor, ei puteau fi recunoscuţi ,,după roadele lor” (vezi Matei 7,15–20).
Aşa stau lucrurile şi astăzi, deoarece adevăratele roade ale Duhului (vezi Galateni 5,22.23) nu cresc în viaţa acelora care învaţă şi practică rătăcirea. Creştinul sincer, care este atent la cele spirituale, are făgăduinţa că dacă vrea, poate să descopere spiritul şi motivele necreştine care stăpânesc pe fiecare învăţător fals (vezi comentariul de la 1 Ioan 4,1; Apocalipsa 3,18).
Apostoli. Printre ereziile mai serioase care au ameninţat biserica spre sfârşitul primului secol au fost docetismul şi o formă timpurie a gnosticismului. Cu privire acestea şi alte erezii care au atacat biserica din vremurile apostolice, vezi Vol. V, pp. 912, 913; Vol. VI, pp. 52–59. Mai precis, o tradiţie timpurie arată că un gnostic, numit Cerintus, a vizitat Efesul şi i-a provocat necazuri lui Ioan şi bisericii sale (vezi Irineu, Against Heresies iii. 3. 4). Lupta bisericii din Efes împotriva proorocilor mincinoşi pare să fi fost o realitate a bisericii în general.