2:24 Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, care nu aveţi învăţătura aceasta, şi n-aţi cunoscut adâncimile Satanei, cum le numesc ei, vă zic: Nu pun peste voi altă greutate.
Celorlalţi. Adică restul credincioşilor din Tiatira. Din punct de vedere istoric, acest cuvânt se referă la grupele mici de credincioşi din Evului Mediu, care au încercat să rămână fideli creştinismului apostolic. Astfel de grupe se găseau atât înăuntrul cât şi în afara bisericii catolice. Deosebit de importante au fost mişcarea valdenzilor, în continentul Europa, şi aderenţii lui Wyclif, în Anglia. Nici una din grupările acestea nu a avut parte de adevărul care a fost proclamat mai târziu în timpul Reformei, dar solia dată ,,tuturor celorlalţi din Tiatira” era potrivită pentru ei. Dumnezeu nu le-a cerut acestora nimic altceva decât să fie credincioşi faţă de lumina pe care o aveau.
Învăţătura aceasta. Adică învăţăturile Izabelei (vezi comentariul de la v. 20).
Adâncimile. Literal, ,,adâncuri”, cu înţelesul de ,,lucruri profunde”. Hristos ia chiar cuvintele pe care apostaţii le aplică la propriile lor învăţături (,,cum le numesc ei”) şi le intitulează incisiv ,,adâncimile Satanei”. Gnosticii pretindeau că sunt singurii care cunoşteau ,,lucrurile adânci” (vezi Vol. VI, pp. 54–58).
Altă greutate. Credincioşia faţă de lumina ce le fusese dată era suficientă.