2:20 Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea, care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.
Laşi. Gr. aphiemi, ,,a permite”, ,,a îngădui să activeze”. Biserica avea nu doar neajunsul că mulţi se dedau pe faţă la apostazie, ci şi că nu se făcea nici un efort serios pentru a pune stavilă răului.
Iezabela. (Izabela) În ce priveşte raportul despre Izabela din istorie, vezi Regi 16,31; 18,13; 19,1.2; 21,5–16.23–25; 2 Regi 9,30.37. S-ar părea că, aşa cum Izabela a susţinut cultul lui Baal în Israel (1 Regi 21,25), tot aşa pe vremea lui Ioan o profetesă mincinoasă încerca să ducă biserica din Tiatira în rătăcire. Solia aceasta arată că aici, mai mult decât în Pergam (Apocalipsa 2,14), apostazia propăşea pe faţă şi sfidător. Aplicată la perioada Tiatira a istoriei creştine, figura Izabelei reprezintă puterea care a produs marea apostazie a secolelor medievale (vezi Nota Suplimentară de la Daniel 7; vezi comentariul de la Apocalipsa 2,18; compară cu Apocalipsa 17).
Să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite. Vezi comentariul de la Apocalipsa 2,14; compară cu 2 Regi 9,22. Fără îndoială că este vorba mai întâi de o aplicaţie locală, la biserica din Tiatira. Aplicaţia la perioada istorică reprezentată de Tiatira face referire la amestecul de păgânism şi creştinism (vezi comentariul de la Ezechiel 16,15; Apocalipsa 17,1). Acest proces a fost accelerat foarte mult sub domnia lui Constantin şi a succesorilor săi. În general vorbind, creştinătatea medievală era în formă şi în spirit mai mult păgână decât creştină.