2:14 Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie.
Ta. Cu privire la forţa singularului, vezi comentariul de la v. 2.
Balaam. Vezi Numeri 22,24. Analogia cu Balaam sugerează că erau în Pergam unele persoane al căror scop era să dezbine şi să ruineze biserica, încurajând practicile care sunt interzise creştinilor (vezi mai jos, la ,,lucrurile jertfite”; vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 15,29). Balaam se preocupa de propriile interese, nu de cele ale poporului lui Dumnezeu.
Piatră de poticnire. Gr. skandalon, cârligul care face să se închidă o cursă. Astfel, a ,,pune o piatră de poticnire” înaintea cuiva înseamnă a-l face să cadă. Vezi comentariul de la Matei 5,29.
Lucrurile jertfite. Cele două practici menţionate aici au fost în mod expres interzise de Sinodul de la Ierusalim (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 15,29; Romani 14,1; 1 Corinteni 8,1). Balaam l-a influenţat pe Israel ,,să se dedea la curvie cu fetele lui Moab”, să aducă jertfe zeilor moabiţi şi probabil să mănânce din jertfele aduse acestor zei (Numeri 25,1.2; 31,16).
Aceste două păcate au dus la un amestec al păgânismului cu religia adevărată. Aplicată la istoria creştină, descrierea aceasta este cât se poate de potrivită la situaţia din biserică în perioada de după legalizarea creştinismului de către Constantin, în anul 313 d.Hr., şi convertirea lui cu numele, zece ani mai târziu. Acest împărat a urmărit o politică de contopire a păgânismului şi a creştinismului în cât mai multe puncte cu putinţă, într-o încercare de a uni diverse elemente ale imperiului, pentru a-l întări. Poziţia favorabilă, ba chiar dominantă, pe care a acordat-o Constantin bisericii a făcut din ea o pradă pentru ispitele care însoţesc întotdeauna prosperitatea şi popularitatea. Sub Constantin şi urmaşii săi, dintre care aproape toţi au continuat politica sa favorabilă, biserica a devenit repede o instituţie politico-eclesiastică şi a pierdut mult din spiritualitatea ei anterioară.