2:13 Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.
Scaunul de domnie al Satanei. Pergamul s-a distins în anul 29 î.d.Hr., prin faptul că a devenit reşedinţa primului cult religios al unui împărat în viaţă. Aici a fost construit şi consacrat un templu pentru cultul zeiţei Roma (o personificare a spiritului imperiului) şi al împăratului August. Chiar pe vremea când Ioan scria aceste cuvinte, creştinii aveau de suferit persecuţia din cauza refuzului lor a se închina împăratului Domiţian (anul 81–96 î.d.Hr.), care insista ca oamenii să îl adore ,,ca domn şi dumnezeu”. Pergamul de asemenea era capitala religioasă a Asiei Mici. Era centrul religiilor misterelor orientale aduse din Mesopotamia şi avea multe temple păgâne. Cuvintele ,,acolo unde este scaunul de domnie al Satanei” sunt deci foarte potrivite pentru această cetate (vezi p. 95).
Perioada Pergam a istoriei bisericii poate fi socotită ca începând pe timpul când împăratul a îmbrăţişat cauza bisericii, în anul 313 d.Hr. – sau la aşa-zisa lui convertire, în 323 – şi terminându-se la 538 (vezi Nota Suplimentară de la sfârşitul capitolului). Aceasta a fost perioada în care papalitatea şi-a consolidat poziţia de conducător religios şi politic al Europei Apusene (vezi Nota Suplimentară de la Daniel 7) şi Satana şi-a aşezat ,,scaunul de domnie” în biserica creştină. Papalitatea a fost o contopire reuşită între păgânism şi creştinism. Perioada aceasta poate fi pe bună dreptate numită epoca popularităţii.
Numele. Vezi comentariul de la v. 3.
Credinţa Mea. Adică credinţa în Mine. Compară cu experienţa eroilor credinţei enumeraţi în Evrei 11.
Antipa. Un nume grecesc obişnuit, compus din cuvintele greceşti anti, ,,în locul lui”, şi pas, o formă prescurtată a lui pater, ,,tată” (vezi comentariul de la Luca 3,1; 24,18; vezi Josephus Flavius Antichităţi, xiv. 1. 3. [10]). El reflecta nădejdea unui tată că fiul astfel numit va lua cândva locul său în lume. Unii comentatori susţin că un creştin din Pergam, care avea numele acesta, fusese de curând martirizat pentru credinţa sa, probabil pentru că refuzase să se închine împăratului. Dacă aşa stau lucrurile, experienţa şi exemplul acestui martir credincios pot fi considerate tipice pentru nenumăratele mii de creştini care au suferit pentru credinţa lor, în perioadele de mai târziu. Deşi este posibil ca numele să poată fi reprezentativ pentru perioada Pergam a istoriei bisericeşti, inspiraţia nu oferă nici o cheie evidentă cu privire la o astfel de aplicare.
Martorul. [,,Martir”, KJV]. Gr. martus, ,,martor”. Un ,,martir” este cineva a cărui moarte mărturiseşte despre credinţa sa. Cuvintele greceşti traduse aici ,,martorul credincios” sunt identice cu cele folosite pentru Hristos în cap. 1,5.