19:7 Să ne bucurăm, să ne înveselim, şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit,
Să ne bucurăm. Aceasta este experienţa interioară, a inimii.
Să ne veselim. Este manifestarea exterioară, un rezultat al bucuriei lăuntrice. Aceasta vine dintr-o inimă inundată de fericirea datorată faptului că Hristos domneşte acum ca împărat (vezi cap. 18,20).
Slavă. Literal, ,,glorie”. Aceasta este exprimarea culminantă a recunoştinţei şi a devoţiunii. A venit. Sau ,,a venit în cele din urmă”, adică în momentul când se face acest anunţ evenimentul a avut deja loc (vezi mai jos, la ,,nuntă”; vezi comentariul de la v. 1).
Nunta. ,,Mireasa, nevasta Mielului” este ,,cetatea Sfântă, Ierusalimul” (cap. 21,2.9.10). Noul Ierusalim va fi capitala noului pământ, reprezentând astfel ,,împărăţia lumii”, care trebuie să devină împărăţia ,,Domnului nostru şi a Hristosului Său” (cap. 11,15; 21,1–5; GC 426). Noul Ierusalim va cuprinde Grădina Edenului, în care a fost păstrat pomul vieţii (vezi cap. 22,1.2; compară cu PP 62; GC 299, 646–648). Nunta la care se face referire aici este momentul în care Hristos Îşi primeşte împărăţia, reprezentată de Noul Ierusalim, şi este încoronat ca Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor, în ceruri, la sfârşitul lucrării Sale preoţeşti, înainte de venirea plăgilor (EW 55, 251, 280, 281; GC 427, 428; vezi comentariul de la cap. 17,14). Ca şi în pilda celor zece fecioare, sfinţii care aşteaptă sunt oaspeţii invitaţi la nuntă (cap. 19,9; GC 426, 427; compară cu Matei 25,1–10).
Mielului. Vezi comentariul de la cap. 5,6.
S-a pregătit. Ioan îşi continuă descrierea simbolică în termenii unei nunţi orientale antice. În ce priveşte obiceiurile legate de o asemenea ocazie, vezi comentariul de la Matei 22,1–13; 25,1–10; Ioan 2,1–10.