19:21 Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor.
Ceilalţi. Sau ,,restul”, adică toţi locuitorii pământului, cu excepţia celor răscumpăraţi (vezi Nota Suplimentară de la cap. 20, nota 2).
Sabia. Vezi comentariul de la v. 15.
Celui ce şedea. Vezi comentariul de la v. 11.
Toate păsările. Vezi comentariul de la v. 17. Notă Suplimentară la Capitolul 19
În cap. 12,17 Ioan declară că ,,mărturia lui Isus”, care este ,,duhul proorociei”, reprezintă unul dintre semnele distinctive ale ,,rămăşiţei” (vezi comentariul de acolo).
Cuvântul ,,proorocie” face referire la orice mesaj inspirat, comunicat de Dumnezeu printr-un prooroc (vezi comentariul de la Matei 11,9). Proorocia poate fi o prezicere a unor evenimente viitoare, deşi cel mai adesea ea nu este aşa ceva. Sintagma ,,duhul proorociei” se referă mai ales la ,,arătarea sau manifestarea Duhului”, în forma unui dar special al Duhului Sfânt, care îl inspiră pe cel ce îl primeşte şi îl face în stare să vorbească cu autoritate, ca reprezentant al lui Dumnezeu (1 Corinteni 12,7–10), atunci când este ,,mânat de Duhul Sfânt” să facă asta (2 Petru 1,21). Contextul sintagmei din Apocalipsa 19,10 defineşte ,,mărturia lui Isus” şi ,,duhul proorociei” în acest sens. Având în vedere faptul că ,,rămăşiţa” din cap. 12,17 se referă în special la biserica de după încheierea celor 1260 de zile profetice din v. 6 şi 14, adică de după anul 1798 (vezi comentariul de la Daniel 7,25), cap. 12,17 apare ca o prezicere clară a manifestării speciale a ,,duhului”, sau a ,,darului”, proorociei în biserica din zilele noastre. Adventiştii de ziua a şaptea cred că lucrarea lui Ellen G. White îndeplineşte într-un fel unic caracteristicile din Apocalipsa 12,17.
Scriitorii biblici vorbesc despre mai mult de douăzeci de persoane contemporane cu ei, care exercitau darul profeţiei, deşi soliile lor nu au fost încorporate în canon. Unii dintre aceştia au fost: Natan, Gad, Ido, Agab şi alţii (2 Samuel 7,2; 1 Cronici 29,29; 2 Cronici 9,29; Faptele Apostolilor 11,27.28; 21,10). În plus, este evident că darul profeţiei nu a fost limitat la bărbaţi, nici în Vechiul Testament, nici în Noul Testament, căci au existat profetese, ca Debora (Judecători 4,4), Hulda (2 Cronici 34,22) şi cele patru fete ale lui Filip (Faptele Apostolilor 21,9).
Scriitorii Noului Testament nu sugerează nicăieri că manifestarea darului profeţiei trebuia să ia sfârşit o dată cu biserica apostolică. Dimpotrivă, Pavel declară că, alături de alte daruri ale Duhului pe care el le enumerate în Efeseni 4,11, acest dar trebuia să continue ,,până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (v. 13). Toate celelalte daruri speciale menţionate în v. 11 sunt încă necesare în biserică, iar bărbaţii şi femeile au încă de la Duhul Sfânt calificarea de a îndeplini aceste slujbe. De ce să fie slujba de profet considerată o excepţie?
Au avut loc întotdeauna contrafaceri ale manifestărilor darului profetic. Asta nu s-a întâmplat numai în vremurile Vechiului Testament (vezi 2 Cronici 18; Ieremia 27–29), ci Domnul a avertizat că biserica creştină va fi tulburată de prooroci mincinoşi, mai ales pe măsură ce a doua Sa venire se va apropia (Matei 24,11.24). Puterea acestor prooroci mincinoşi de a înşela avea să fie atât de mare încât să înşele, dacă este ,,cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”. Faptul că Domnul Hristos a avertizat împotriva unei false manifestări a darului profetic înainte de a doua Sa venire dovedeşte cu putere că va exista şi o manifestare autentică a acestui dar, altfel El ar fi putut să avertizeze pur şi simplu împotriva tuturor profeţilor care ar fi putut să vină.
În armonie cu avertizarea dată de Domnul Hristos, Ioan sfătuieşte biserica să îi pună la încercare pe cei care pretind că au fost înzestraţi cu daruri spirituale (1 Ioan 4,1), pentru a stabili dacă aceste daruri sunt autentice. Scriptura arată câteva criterii după care trebuie să fie apreciaţi cei care pretind că vorbesc în numele lui Dumnezeu: (1) Viaţa personală a profetului trebuie să fie în armonie cu învăţăturile Scripturii (Matei 7,15–20). (2) Soliile sale, de asemenea, trebui să fie în conformitate cu Scriptura. (3) Slujirea sa Îl va înălţa pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al omului (1 Ioan 4,2). (4) Lucrarea sa va fi confirmată prin împlinirea prezicerilor (Ieremia 28,9; compară cu 1 Samuel 3,19). De asemenea, este rezonabil să ne aşteptăm ca soliile sale să aibă un beneficiu practic pentru biserică, să fie oportune şi potrivite, lipsite de influenţe omeneşti, iar atunci când profetul se află în viziune publică experienţa sa să fie similară cu cea a profeţilor biblici. Viaţa, lucrarea şi scrierile lui Ellen G. White corespund pe deplin acestor cerinţe.
Adventiştii de ziua a şaptea nu consideră scrierile lui Ellen G. White nici ca înlocuitor, nici ca un adaos la Canonul Sfânt. Pentru adventişti, Biblia are un statut unic şi suprem, ca mijloc de punere la probă a credinţei şi a practicii creştine (vezi EW 78), în timp ce scrierile lui Ellen G. White sunt, după cum ea însăşi a spus-o, ca ,,o lumină mai mică, a cărei menire este să îi conducă pe oameni la o lumină mai mare” (EGW, RH 20 ianuarie 1903). Scrierile Spiritului Profetic nu reprezintă
o nouă cale a mântuirii, dar sunt desemnate să-i conducă pe oameni la înţelegerea şi aprecierea Bibliei şi la folosirea izvorului mântuirii descoperit acolo.
Unii au făcut speculaţii cu privire la existenţa unor trepte ale inspiraţiei. Ca atare, ei consideră pe unii dintre profeţi, cum au fost Debora, Natan sau Agab, au avut parte de o inspiraţie de un nivel mai de jos, sau inferior, faţă de scriitorii canonici. Pe temeiul unor astfel de premise, ei vor să considere că Ellen G. White posedă o inspiraţie de un nivel redus, sau inferior. Însă Biblia nu spune că ar exista anumite trepte ale inspiraţiei şi nici nu oferă vreun sprijin pentru această idee.
Adventiştii cred că toate aceste speculaţii nu sunt doar nefolositoare, ci şi primejdioase. Cum pot înţelege fiinţele finite taina felului în care Dumnezeu, prin Duhul Său, iluminează în mod unic minţile celor aleşi de El pentru a fi purtării Săi de cuvânt?
În ce priveşte anumite probleme ridicate cu privire la Ellen G. White, vezi F.D. Nichol, Ellen
G. White and Her Critics
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1–6TM 432
6 DA 48; GC 673
6, 7 DA 151; PK 721
6–9COL 421
7, 8 8T 154
8 AA 591; AH 536; COL 310; CG 190; Ed 249; ML 272
8, 9 CT 341
9 AH 503; DA 151; EW 19; GC 427; ML 356; TM 19; 1T 69; 6T 412; 7T 54; 8T 153
10 EW 231; ML 41; PP 367
11 GC 641
14 AA 523; GC 641
16 DA 739; EW 179, 286; GC 641; MB 108; SR 410; 6T 406