19:20 Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.
Fiara. Vezi comentariul de la cap. 17,3.8. Prinsă. Războiul de după venirea lui Hristos este scurt şi dramatic, deoarece chiar de la începutul lui ,,fiara” şi ,,proorocul mincinos” sunt prinşi (vezi comentariul de la cap. 16,17.19).
Proorocul mincinos. Adică protestantismul decăzut, care este înşelat de Satana şi cooperează cu acesta (vezi comentariul de la cap. 13,11–17; 16,14). ,,Proorocul” este cel care vorbeşte în folosul altcuiva (vezi comentariul de la Matei 11,9). ,,Proorocul” acesta vorbeşte în folosul primei fiare, în legătură cu vindecarea ,,rănii de moarte” a acesteia (vezi comentariul de la cap. 13,12; 17,8), pentru a determina lumea să se unească în ascultare faţă de ea.
Semnele … amăgise. Vezi comentariul de la cap. 13,13.14; 16,14; 17,2; 18,2.3.23.
Semnul fiarei. Vezi comentariul de la cap. 13,16; vezi şi cap. 14,9; 16,1.
Icoanei. Vezi comentariul de la cap. 13,14; 14,9.
Iazul de foc. Sau ,,iazul care este foc”. Această sintagmă atrage imediat atenţia cititorului asupra sintagmei identice din cap. 20,10, care la rândul ei pare să sugereze că ambele sintagme fac referire la acelaşi eveniment legat de foc, şi anume distrugerea celor nelegiuiţi, la sfârşitul celor o mie de ani. Dar acest lucru ridică o problemă. Este evident că în capitolul 19 se vorbeşte despre evenimentele aflate în strânsă legătură cu cea de-a doua venire a lui Hristos. De aceea, a susţine că iazul de foc menţionat în cap. 19,20 descrie un eveniment de la sfârşitul mileniului înseamnă a scoate acest verset din context. Dacă este posibil, este întotdeauna mai bine să se găsească o explicaţie care permite oricărei afirmaţii să-şi menţină locul într-un pasaj al Scripturii. În ce priveşte cap. 19,20, acest lucru este posibil pe premisa credibilă că va fi o judecată cu foc atât la începutul cât şi la sfârşitul mileniului. Nu e nici o inconsecvenţă şi nici o contradicţie dacă vorbim despre un iaz de foc la începutul mileniului şi despre altul la sfârşitul acestuia.
În această privinţă, James White scria următoarele: ,,Aşadar, cu voia dumneavoastră, sunt două iazuri de foc, câte unul la fiecare capăt al celor o mie de ani” (RH 21 ian., 1862).