19:1 După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava, cinstea şi puterea!
După aceea. Adică după ce a văzut scenele din cap. 17 şi 18 (vezi comentariul de la cap. 18,1). Cele din cap. 19 i-au fost prezentate lui Ioan în continuare, fără vreo întrerupere. Din v. 2 reiese că această cântare este intonată după ce judecata asupra ,,curvei celei mari” a fost executată, eveniment care are loc în timpul plăgii a şaptea (vezi comentariul de la cap. 16,19; 17,1), deci după scena descrisă în cap. 17,16.17; 18,4–23. Conform cu TM 432, intonarea acestei cântări de laudă la adresa lui Dumnezeu are loc imediat după încheierea lucrării îngerului care poartă a şaptea plagă. Dacă evenimentele din capitolele 18–20 sunt raportate în ordine cronologică, aşa se pare că e cazul, imnul din cap. 19,1–7 este intonat în strânsă legătură cu evenimentele celei de a doua veniri a lui Hristos, fără a se putea preciza exact dacă este el cântat chiar atunci, înainte sau după. Din context se poate înţelege că imnul este intonat imediat înainte de arătarea Domnului Hristos (compară cu v. 11).
Un glas puternic. Vezi comentariul de la cap. 11,15.
Gloată multă. Adică locuitorii cerului şi probabil oamenii răscumpăraţi de pe acest pământ (vezi cap. 18,20). Se poate ca imnul din cap. 19,1–7 să fie cântat ca răspuns la chemarea din cap. 18,20.
Aleluia. Gr. Allelouia, o transliterare a ebraicului halelu-Yah, ,,laudă lui Iehova” (vezi comentariul de la Psalmi 104,35), de la halal, ,,a străluci”, ,,a se lăuda”, ,,a sărbători”, ,,a lăuda”, şi Yah, o formă prescurtată a lui Yahweh, Iehova. Ca şi cuvântul ,,amin”, ,,aleluia” a fost adoptat în limba română şi în alte limbi practic neschimbat. În Noul Testament cuvântul acesta este folosit doar în Apocalipsa, şi aici de patru ori (v. 1, 3, 4, 6).
Versetele 1–7 constituie un aranjament coral antifonar, compus din două imnuri şi două răspunsuri: (1) În v. 1–3 un glas tare din cer conduce, prezentând tema cântării, dându-I cinste şi dreptate lui Dumnezeu pentru faptul că a pedepsit Babilonul. (2) În v. 4 ,,făpturile vii” şi ,,bătrânii” răspund afirmativ. (3) În v. 5 un glas din scaunul de domnie îi invită pe toţi cei credincioşi din univers să se alăture în recunoaşterea acestui adevăr. (4) În v. 6, 7 întregul univers se uneşte în aclamarea faptului că Dumnezeu are dreptul la suveranitate universală. Acest imn de laudă stă întrun contrast izbitor cu jalnicul bocet de moarte din cap. 18,10–19.
Motivul acestui imn antifonar de laudă este similar cu cel din Psalmi 24,7–10, care de asemenea este compus din două antifoane şi două răspunsuri. Acest fel de cor, cu răspunsuri, a fost folosit pentru prima dată în timpul procesiunii cu ocazia întoarcerii chivotului la Ierusalim (PP 708), şi, câteva secole mai târziu, la învierea (EW 187) şi înălţarea (DA 833; EW 190, 191) lui Isus.
A Domnului. Dovezile textuale atestă omiterea acestor cuvinte.
Mântuirea. Literal, ,,salvarea”. În limba greacă fiecare din virtuţile puse aici în seama lui Dumnezeu este precedată de articolul hotărât (ca în traducerea Cornilescu). ,,Mântuirea” din cap. 12,10 (vezi comentariul de acolo) este salvarea (mântuirea) de sub ,,pârâşul fraţilor noştri”; aici este salvarea din Babilonul mistic (vezi comentariul de la cap. 16,17). Prima se referă la ceea ce s-a realizat la întâia venire, iar cealaltă face referire la ceea ce se va realiza la a doua.
Slava. Vezi comentariul de la Matei 6,13; Romani 3,23.
Cinstea. Dovezile textuale atestă omiterea acestui cuvânt.
Puterea. Vezi comentariul de la Matei 6,13; 28,18.