19:17 Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare, şi a zis tuturor păsărilor, care zburau prin mijlocul cerului: Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,
Stătea în picioare în soare. Probabil că lumina orbitoare a soarelui descrie lumina plină de slavă a prezenţei divine (compară cu 2 Tesaloniceni 2,8.9; Apocalipsa 6,15–17). Astfel, îngerul care face chemarea din cap. 19,17 stă alături de Hristos, aşa cum în luptele din antichitate, cel care purta armele stătea chiar lângă domnul său.
Păsărilor. Această invitaţie adresată ,,păsărilor” avertizează oştile celui rău cu privire la soarta care le aşteaptă (vezi comentariul de la cap. 16,15–17). Ea este îmbrăcată în limbajul oriental plastic al unei provocări la luptă (compară cu 1 Samuel 17,44–46). A fi mâncat de animalele care se hrănesc cu hoituri era unul din blestemele rostite de Moise în cuvântarea lui de rămas bun către poporul lui Israel (Deuteronom 28,26). Se pare că exprimarea lui Ioan din Apocalipsa 19,17.18 se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu către popoarele păgâne, aşa cum sunt raportate ele în Ezechiel 39,17–22 (compară cu Ieremia 7,32.33).
Ospăţul. Alternativa tristă la a lua parte la ospăţul de nuntă al Mielului (v. 9) este a fi mâncat de păsările cerului, la ,,ospăţul cel mare al lui Dumnezeu”. Cei care nu acceptă de bunăvoie invitaţia plină de îndurare a lui Dumnezeu, de a fi prezenţi la prima, trebuie să răspundă la porunca Lui de a participa la cealaltă.