Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Apocalipsa

Apocalipsa 18:11


18:11 Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa:

Negustorii. Unii susţin că aceşti ,,negustori” sunt cei care conduc comerţul şi afacerile de pe pământ, al căror sprijin financiar şi material a contribuit atât de mult la luxul, splendoarea şi succesul Babilonului cel mare (vezi comentariul de la v. 7, 12–15). Alţii consideră că aceşti ,,negustori” simbolici îi reprezintă pe colportorii mărfii spirituale a Babilonului, cei care au vândut doctrinele şi metodele ei împăraţilor şi locuitorilor pământului (vezi comentariul de la cap. 16,13.14; 17,2.4; vezi mai jos, la ,,marfa”). În cap. 18,23 despre aceşti ,,negustori” se spune că sunt ,,mai marii pământului”. Compară cu Isaia 23,2.8.17.18; 47,13.15.

O plâng şi o jelesc. Vezi comentariul de la v. 9. Nimeni nu le mai cumpără. Împăraţii şi locuitorii pământului sunt dezamăgiţi şi refuză sa mai aibă ceva de-a face cu Babilonul. Compară cu Isaia 23,14; Ezechiel 26,15–18.

Marfa. Gr. gonos, ,,încărcătura”, sau ,,povara”, unei corăbii sau a unui animal de povară, de aici sensul de ,,marfă”. Conform primei opinii menţionate mai sus, acest cuvânt face referire la articole reale de manufactură şi comerţ, iar conform celei de-a doua opinii, sau interpretarea figurată, este vorba de doctrinele şi metodele Babilonului mistic, numite în altă parte ,,vinul” ei (vezi comentariul de la cap. 17,2). Caracterul extrem de figurat al cap. 18 (vezi comentariul de la v. 9) tinde să favorizeze a doua interpretare (vezi mai sus, la ,,negustorii”). O dată cu distrugerea Babilonului se pune capăt şuvoiului de bunuri care au fost vândute şi distribuite în numele ei, prin care a înşelat lumea întreagă.