16:9 Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare, şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.
Au hulit. Gr. blasphemeo (vezi comentariul de la cap. 13,1). Aici a-L huli pe Dumnezeu înseamnă a vorbi despre El într-un mod necuviincios. În timpul plăgii a patra oamenii încep să-L învinovăţească pe Dumnezeu pentru chinul lor şi să-şi dea seama, în cele din urmă, că de fapt luptă împotriva Lui (vezi comentariul de la cap. 16,1).
Numele Dumnezeului. Adică pe Dumnezeu Însuşi. Numele ţine locul persoanei care îl poartă (vezi comentariul de la Matei 6,9; Faptele Apostolilor 3,16). Stăpânire peste aceste urgii. Ei văd plăgile ca pe o demonstraţie a puterii divine (vezi comentariul de la v. 1).
Nu s-au pocăit. În loc să-şi recunoască vina, ei au început să-i învinovăţească pentru starea lor nenorocită pe cei care au rămas sinceri şi credincioşi lui Dumnezeu (vezi EW 34; GC 624). Într-o perversitate cumplită ei refuză să se supună voinţei Sale şi demonstrează ceea ce sunt cu adevărat
– slujitori devotaţi ai lui Satana (vezi comentariul de la v. 1). Refuzul lor de a se pocăi dovedeşte că sunt cu totul şi fără întoarcere împotriva lui Dumnezeu.
Să-I dea slavă. Adică să recunoască faptul că El este ,,adevărat şi drept” (vezi comentariul de la v. 7). Cei care suferă din pricina plăgilor refuză să admită că sunt greşiţi şi că Dumnezeu este drept, chiar în faţa unor judecăţi cumplite, care i-ar face pe nişte oameni oneşti şi smeriţi să-şi îndrepte căile (compară cu Isaia 26,9.10). Inimile lor se dovedesc a fi teribil de împietrite şi insensibile atât faţă de mila lui Dumnezeu cât şi faţă de asprimea Sa (vezi comentariul de la Exodul 4,21; Efeseni 4,30; Apocalipsa 16,1).