88:1 Doamne, Dumnezeul mântuirii mele! Zi şi noapte strig înaintea Ta!
INTRODUCERE. - Psalmul 88 a fost numit cel mai jalnic şi deznădăjduit dintre psalmi. Psalmul acesta, atribuit lui David (PK 341), a fost probabil compus într-un timp de extrem de dureroasă suferinţă fizică şi sufletească. Nu există în el nici o singură rază de speranţă (cu excepţia adresării pline de încredere: "Doamne, Dumnezeul mântuirii mele"). El este un neîntrerupt şi lung bocet de întristare pură, care se încheie prin cuvântul expresia "cei de aproape ai mei s-au făcut nevăzuţi" ["în întuneric", KJV]. David suferă, se teme că vine moartea, se roagă pentru ajutor, dar nu dă nici un semn că s-ar aştepta să primească vreun răspuns la rugăciunea sa. Cu toate acestea, stă lipit de Dumnezeu neabătut şi continuă să se roage, printr-o credinţă simplă, că Dumnezeu va asculta (v. 1.2.9.13).
Cu privire la preambul vezi p. 617, 629.
1. Mântuirii Mele. Aceasta pare să fie unica rază de nădejde din întregul psalm. În ciuda tristeţii copleşitoare a psalmului, David se încrede în Dumnezeu ca Mântuitor al său. Un copil al lui Dumnezeu nu ar trebui niciodată să ajungă până acolo încât să cedeze din cauza disperării.