Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Psalmi

Psalmi 88:18


88:18 Ai depărtat de la mine pe prieteni şi tovarăşi; şi cei de aproape ai mei s-au făcut nevăzuţi.

Prieteni şi tovarăşi. Compară cu v. 8. Psalmistul repetă plângerea lui ca o ultimă observaţie zguduitoare în cântarea sa. Îl părăsiseră chiar şi cei de la care era îndreptăţit să aştepte ajutor şi compasiune în starea în care se afla (vezi Iov 19, 13-21).

E bine de a observat că, în ciuda lipsei de nădejde a psalmului, David mărturiseşte pe Dumnezeu ca Mântuitor al lui (v. 1), recunoaşte bunătatea, credincioşia, puterea şi dreptatea Lui (v. 10-12) şi continuă să se roage (v. 13). Putem fi siguri că deşi psalmul se încheie într-o atmosferă sumbră, lumina a răsărit şi totul a fost bine (vezi Iov 5,18; 13,15). Psalmul este un exemplu excepţional de credinţă desăvârşită: cu toate că David nu vede nici o scăpare, rămâne tare în Dumnezeu.

Cei de aproape. [Cunoscuţii mei, KJV]. În paralelismul poetic al v. 18 aceste cuvinte stau ca un corespondent al expresiei "prieteni şi tovarăşi". Cu un "cunoscut", probabil, ar avea legături mai puţin apropiate decât cu un "prieten şi tovarăş". Totuşi, David deplânge pierderea prieteniei chiar şi din partea acelora care nu îi erau atât de apropiaţi.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 2.3PK 341