61:2 De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită, şi zic: Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!
Capătul pământului. Expresia e evident hiperbolică şi nu denotă neapărat distanţa. Limbajul poate reflecta starea sufletească a scriitorului. Poetul descrie în culori vii sentimentul despărţirii sale de sanctuar. El se simte atât de departe, ca şi cum ar fi la capătul pământului.
Mâhnită. Literal "este slabă", probabil sugerând descurajarea. Stânca pe care n-o pot ajunge. [Care este mai înaltă ca mine, KJV]. Călătorul oriental e încântat când poate găsi, ridicându-se deasupra pustiului nemărginit, incadescent, o stâncă mare la
a cărei umbră să se poată odihni sau pe al cărei vârf să poată găsi adăpost de fiare şi de alţi jefuitori (vezi Isaia 32,2). E bine să ne rugăm nu atât de mult pentru scăpare, cât pentru rezistenţă şi înălţare. 3. Un adăpost. Ebr., machseh, "un refugiu", adică ceva ce oferă acoperiş sau protecţie.